American IFF 2023, în perioada 21-24 aprilie (VIDEO)

Filme laureate anul acesta cu Oscar, marele trofeu de la Sundance sau primul episod din Spy/Master în premieră națională la AIFF 7

American Independent Film Festival revine anul acesta la București cu cea de-a 7-a ediție, care va avea proiecții în sălile de cinema din București, între 21 și 24 aprilie – la Elvira Popescu și Eforie – și proiecții în aer liber, între 23 și 25 iunie, la Roaba de Cultură, în Parcul Herăstrău. Totodată, AIFF va avea între 21 și 23 aprilie proiectii la Cluj-Napoca – la cinematografele Arta și Victoria – ediție locală prezentată de Fortech a GlobalLogic company.

Ca în fiecare an, AIFF aduce publicului român o selecție a celor mai bune filme independente americane, un tip de cinema care devine „din ce în ce mai performant și mai incitant cu fiecare an care trece” așa cum remarca și Eugene Hernandez – director al Sundance Film Festival – cel mai mare festival de gen din Statele Unite.

Women Talking, filmul regizoarei Sarah Polley premiat anul acesta de membrii Academiei Americane de Film cu Oscar pentru cel mai bun Scenariu adaptat și The Whale, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun Actor într-un rol principal pentru interpretarea lui Brendan Fraser, vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 7-a ediție a AIFF.

Ca în fiecare an, AIFF își propune totodată să aducă în atenția publicului chestiuni sociale sau umanitare a căror rezolvare depinde de implicarea comunității și îndeamnă spectatorii să susțină aceste cauze participând la discuțiile organizate, dar și cumpărând bilete la filmele din program. Toate încasările ce revin organizatorilor vor fi donate către sprijinirea respectivei cauze, iar anul acesta chestiunea pe care AIFF o supune atenției împreună cu asociațiile Animals International, ARCA – Animal Rescue and Care și BRUNO Shelter Association, este cea a interzicerii transportului de animale vii.
Asistând la o proiecție în cadrul festivalului puteți deopotrivă contribui la sprijinirea celor care se implică în această chestiune și viziona filme premiate sau selecționate în cele mai importante competiții de gen din lume, cu interpreti precum Rooney Mara, Joaquin Phoenix, Ana Ularu, Frances McDormand sau Jessie Buckley, într-o selecție de filme indie în premieră națională.

🎬 Producțiile originale dezvoltate în afara sistemului hollywoodian reprezintă și anul acesta ținta festivalului, iar prima zi de proiecții va aduce publicului două premiere. Prima dintre ele este lungmetrajul A Thousand and One – Marele premiu al juriului anul acesta la Sundance 2023.

O Teyana Taylor fascinantă joacă în debutul în lungmetraj al regizoarei A.V. Rockwell – A Thousand and One – o captivantă poveste de dragoste plasată în New York, un film despre maternitate și supraviețuire, într-un oraș aflat într-o schimbare rapidă” observau cei de la The New York Times care continuă: „lungmetrajul e ca o minune. Este un proiect mic, doar în sens prozaic. E un film intim, uman, cu oameni obișnuiți ce duc lupte obișnuite”.

Deși se chinuie mutându-se din adăpost în adăpost alături de fiul său, Terry, în vârstă de șase ani, Inez își trăiește viața după propriile reguli, fără regrete, în New York-ul anilor ’90. Atunci când Terry este amenințat să fie dat din nou în plasament, aceasta se hotărăște să-l răpească.

Filmul „este un portret tandru, adesea dureros, al legăturii instabile, dar iubitoare, dintre o mamă și fiul său, ambii aruncați din sistemul de plasament. Este, de asemenea, o amplă evocare a unui oraș aflat în agonia gentrificării accelerate și a poliției discriminatorii”, a scris The Hollywood Reporter despre filmul ce va putea fi văzut în premieră națională la AIFF 2023.

🎬 Cea de-a doua premieră din prima zi de proiecții este primul episod din miniseria HBO Europe, Spy/Master ce va fi proiectat la Elvira Popescu, în prezența echipei. Bazat pe un scenariu dezvoltat în cadrul Write a Screenplay For (atelierul de dezvoltare de scenarii al AIFF), miniseria Spy/Master a fost selecționată la Berlinale de anul acesta, fiind primul proiect din Europa Centrală și de Est inclus în cadrul acestui festival de clasă A+.

Variety rezuma acțiunea astfel: „în 1978, un spion din Est dezertează în Vest și așa începe un joc de «poker de spioni» între CIA, Securitate, KGB și Stasi.” Miniseria prezintă o săptămână din viața lui Victor Godeanu, mâna dreaptă a lui Nicolae Ceaușescu și cel mai important consilier al acestuia, dar și un agent KGB sub acoperire care trebuie să scape din România înainte să fie deconspirat de doi agenți îndârjiți de la Contraspionaj.

Producția HBO Max îi are în distribuție pe actorii Alec Secăreanu, Parker Sawyers, Svenja Jung, Ana Ularu, Laurențiu Bănescu, Iulian Postelnicu, Claudiu Bleonț, Ioana Ilinca Neacșu, Andreea Vasile și este scris de Adina Sădeanu și Kirsten Peters. Antony Root, Johnathan Young și Anke Greifeneder sunt producători executivi, Ioanina Pavel este producător creativ, Viktoria Petranyi și Judit Sos sunt producătoarele Proton Cinema, iar Tudor Reu este producătorul din partea Mobra Films. Proiecția din cadrul festivalului va fi urmată de o sesiune de întrebări cu echipa miniseriei.

Abonații HBO și HBO Max (redenumit mai nou doar max) din Europa și SUA vor putea urmări Spy/Master din luna mai.

🎬 Adaptare ingenioasă a romanului scris de Miriam Toews, Women Talking începe cu o declarație: „Ceea ce urmează este un act de imaginație feminină”. Expresia, preluată direct de la Toews, a fost folosită de bătrânii unei colonii religioase izolate, în încercarea de a explica ani întregi de agresiuni sexuale – atribuite fantomelor, demonilor sau chiar isteriei («imaginația feminină sălbatică») care au lăsat femei și fete terorizate, însărcinate sau decedate. Când atacatorii sunt în cele din urmă prinși și arestați „pentru propria lor protecție”, femeile au o scurtă fereastră de oportunitate în care să-și imagineze viitorul. Ar trebui să rămână în comunitatea care le-a abuzat sau să plece, rupându-se astfel din Grădina Edenului, înstrăinate de Dumnezeul în care continuă încă să creadă?

Filmul ce îi are în distribuție pe Rooney Mara (Nightmare Alley, Her), Jessie Buckley (Men, serialul Fargo), Frances McDormand (Three Billboards outside Ebbing Missouri, Fargo) sau Ben Whishaw (Little Joe, Suffragette) „este în același timp înfiorător, palpitant, enervant și plin de inspirație” nota The New Yorker și „realizează ceva extraordinar: pe măsură ce personajele discută între ele, acestea vorbesc direct spectatorului, iar hambarul este în același timp o metaforă pentru întreaga lume și locația fizică în care se află aceste femei în pragul schimbării” după cum observă Financial Times.

🎬 Regizat de Darren Aronofsky – cunoscut publicului larg pentru Requiem for a Dream, Black Swan sau mai recentul Noah, cu un Brendan Fraser „remarcabil într-o dramă întortocheată a auto-distrugerii” (The Guardian), The Whale spune povestea unui profesor de engleză destul de izolat, suferind de obezitate morbidă, care încearcă, oarecum tardiv, să reia legătura cu fiica sa adolescentă.

Aronofsky ne provoacă să vedem dincolo de prejudecățile și ideile noastre pre-programate legate de atracție, pentru a găsi frumusețea în personajul central, în melodia caldă și învăluitoare a vocii sale, în sufletul său poetic și pasional. Dar, în același timp, îl filmează într-un mod care accentuează stadiul nedemn al vieții sale ce se desfășoară aproape în întregime pe canapea”, continuă The Guardian.

🎬 Mult-aclamatul Ari Aster se întoarce cu cel de-al treilea său lungmetraj, Beau Is Afraid / Toate fricile lui Beau, după anterioarele Hereditary și Midsommar. Regizorul și scenaristul și-a anunțat viitoarea colaborare cu Joaquin Phoenix încă din 2021, Beau Is Afraid (TRAILER) fiind prezentat atunci ca un „portret intim ce se întinde pe câteva decenii al unuia dintre cei mai de succes antreprenori ai tuturor timpurilor”, cu Phoenix – fost invitat special al American IFF – în rolul principal, care „dă totul într-o interpretare de o intensitate uluitoare” (The Hollywood Reporter).

Descris de către Aster ca fiind o „comedie de coșmar” care a trebuit să fie modificată dintr-un scenariu original de patru ore, Beau Is Afraid este povestea unui bărbat blând, dar înghițit de anxietate, ce este nevoit să-și înfrunte cele mai întunecate frici, odată ce pornește într-o călătorie odiseică înapoi spre casă, în urma morții subite a mamei sale. O călătorie „amețitoare și obsedantă care îți stăruie în minte” – Screen Rant.

Spectatorii AIFF vor fi printre primii din lume care vor viziona Beau Is Afraid – ce va avea premiera în SUA cu doar câteva zile înainte de proiecția de la București. Filmul este distribuit în România de Bad Unicorn.

🎬 Polite Society, lungmetrajul de debut al regizoarei Nida Manzoor, e „genul de producție extrem de îndrăzneață care arată un talent în ascensiune care abia așteaptă să arunce mai multe idei în arena cinematografică”, titra The Hollywood Reporter după premiera mondială de la Sundance.

Obsedată de artele marțiale, Ria Khan e convinsă că trebuie să își salveze sora mai mare, Lena, de la căsătoria iminentă. După ce obține ajutorul prietenilor ei, Ria pune în acțiune cel mai ambițios plan creat vreodată de deturnare a unei nunți, totul în numele independenței și al legăturii dintre cele două surori.

AIFF mai propune anul acesta spre vizionare și filmele Funny Pages și I Like Movies.

Fiecare bilet AIFF 2023 achiziționat vine cu câte un cupon Voyo. Spectatorii sunt îndemnați să susțină cauzele sprijinite anul acesta de festival prin cumpărarea biletelor sau donând direct către cele trei organizații menționate mai sus.

Căutând o modalitate de a conștientiza publicul de anumite cauze umanitare și sociale în cel mai nedidactic mod posibil, ne-am gândit că un eveniment la care luându-ți bilet la un film deja susții o cauză socială e cea mai potrivită cale – căci toate încasările din bilete la AIFF se donează întotodeauna. Totodată, ne străduim să consolidam American Independent Film Festival ca un eveniment care sa includă, pe de o parte o componență formativă, de dezvoltare, și alta de comunicare, de experiență socială mai amplă decât doar vizionarea unui film, iar în sensul ăsta intervențiile în cadrul AIFF, în persoană sau pe Zoom, a unor oameni de film cunoscuți precum Ethan Hawke, Steven Spielberg sau Sebastian Stan a ajutat foarte mult. American Independent Film Festival își propune să agrege o comunitate, să creeze legături sociale și schimburi de idei între oameni, pornind de la proiecții de filme care nu sunt doar distracție”, spune Cristian Mungiu – inițiatorul AIFF.

Festivalul continuă astfel să-și asume misiunea de a aduce în discuție teme sociale, comunitare și umanitare: la edițiile precedente au beneficiat de sprijinul acordat de spectatorii AIFF, prin intermediul festivalului, următoarele organizații non-guvernamentale – Casa Bună, OvidiuRO, Casa Share, Our Big Day Out, Expert Forum și Save the Dogs and other Animals.

Pe lângă discuția Ban Live Animal Export despre exportul de animale vii, cauză pentru care organizatorii festivalului vor dona toate încasările, AIFF mai lansează spectatorilor și profesioniștilor din industrie și alte teme de reflecție. Intrarea la discuții este gratuită și se va putea face în baza unui bilet cu valoare 0 lei.

În prima zi de festival, va avea loc dezbaterea The Romanian Cash Rebate and Its Effects on the Local Film Industry despre relația dintre așa-zisa lege a cash-rebate-ului (susținerea financiară directă din partea Guvernului României pentru producțiile cinematografice naționale / internaționale) și industria locală de film.

În a doua zi de festival, va avea loc masa rotundă Scriptwriting for TV from Craft to Packaging, la care vor participa și Gabriela Iacob (unul dintre mentorii concursului de scenarii Write a Screenplay For de anul acesta), Radu Stancu (producător Balaur, Omul care a vrut să fie liber) sau Diana Păroiu (producător Om Câine, Lebensdorf).

Și anul acesta, spectatorii AIFF vor putea admira în curtea Institutului Francez din București, pe durata festivalului, modele de mașini americane clasice prin bunăvoința partenerilor noștri de la Retromobil Club Romania.

Spotul festivalului este realizat de Foarfeca Studio:

În urma atelierului care se va derula între 21 și 23 aprilie, în cadrul festivalului vor fi anunțați și finaliștii celei de-a 5-a ediții a Concursului de scenarii Write a Screenplay For organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul Pro TV. Anul acesta scenariștii au fost invitați să propună un scenariu de miniserie TV sau lungmetraj de comedie sau suspans. Peste 300 de aplicații din peste zece țări au fost primite și urmează a fi analizate direct de către Gabriela Iacob – director dezvoltare scenarii Pro TV și Cristian Mungiu – regizor și scenarist, inițiatorul American Independent Film Festival și Les Films de Cannes.

Programul complet al proiecțiilor și detalii despre bilete, filme și evenimentele din festival găsiți pe filmedefestival.ro şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.

Organizat de Asociația Cinemascop, American Independent Film Festival 7 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Cu sprijinul: Banca Transilvania, Ambasada SUA în România*, ICR, DACIN SARA

Parteneri: Institutul Francez din România, Cinema Elvira Popescu, ANF, Cinemateca Română, Europa Cinemas, Eventbook, Retromobil Club Romania

*Acest proiect este finanțat parțial printr-un grant al Departamentului de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate pe durata proiectului aparțin autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

CineGhid este partener media al American Independent Film Festival 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *