Debat des cineastes – cu Claude Lelouch și Elia Suleiman, sâmbătă, 19 octombrie
Elia Suleiman, regizorul filmului It Must be Heaven, câștigătorul premiului special al juriului în cadrul Festival de Cannes 2019, vine la București pentru a doua oară!
Sâmbătă, 19 octombrie, publicul va avea ocazia să îl asculte în Debat des auteurs, unde va dialoga cu cineastul Claude Lelouch şi cu alţi regizori de film despre situaţia actuală a cinematografului mondial în epoca platformelor, a francizelor şi a multiplexurilor. Întâlnirea va avea loc la Cinema Elvira Popescu, la finalul proiecției Les plus belles annees d’une vie, iar accesul la discuție va fi liber, în limita locurilor disponibile.
”Cu toate că sunt pline de regrete și compasiune, în filmele lui Suleiman nu se simte disperarea. ”Crezi că stau la mine acasă și mă gândesc la conflict?”, spune el. ”Mă gândesc la asta la modul existențial, la cum am putea ajunge la apropiere. Nu cred că disperarea este necesară, dacă ar fi așa, nu aș face filme”, asta spunea regizorul într-un interviu pentru The Guardian, în 2009.
În 2019, Elia Suleiman revine ca regizor, scenarist, dar și ca actor principal al comediei cu care a ajuns, pentru a treia oară, în competiție la Cannes. It Must Be Heaven este o poveste burlescă ce explorează teme ca identitatea, naţionalitatea şi apartenenţa, unde cineastul continuă să înfăţişeze banalitatea şi absurditatea vieţii cotidiene în viniete intime şi tuşante, filmate acasă şi în străinătate. Suleiman jonglează cu ludicul și combină poezia cu umorul, cu un soi de sobrietate şi un strop de suprarealism.
„Dacă în filmele mele anterioare, Palestina era imaginată ca un microcosmos al lumii, cu noul meu film, It Must Be Heaven, lumea devine microcosmos al Palestinei”, declara Suleiman. Pelicula pune o întrebare fundamentală: „Unde se poate simţi o persoană ca acasă?”. „Regizorul-actor își folosește fața și trupul ca să exprime sufletul Palestinei și nicăieri acest lucru nu e mai pregnant ca în noua sa comedie amuzantă”, scrie Hollywood Reporter.
”I-am spus că Bucureștiul a evoluat foarte mult din punct de vedere culinar, și asta l-a convins să revină”, a glumit regizorul Cristian Mungiu când a anunțat, în cadrul conferinței de presă care a avut loc joi, faptul că cineastul palestinian va fi unul dintre invitații speciali ai ediției a zecea a Les Films de Cannes a Bucarest. Elia Suleiman va putea fi întâlnit şi la finalul proiecției filmului său de pe 20 octombrie, de la 20:30, la Cinema Elvira Popescu.
• O noutate în programul de anul acesta a Les Films de Cannes a Bucarest este Papicha. Amplasat în Algeria anilor ’90, filmul de debut al regizoarei Mounia Meddour spune povestea lui Nedjma, o studentă de 18 ani care iubeşte moda şi distracţia ca între fete. Însă acest stil de viaţă e pus în pericol de o campanie din ce în ce mai virulentă ce încearcă să impună femeilor algeriene să poarte burqa. Viaţa ei se schimbă după un atac dramatic şi tânăra decide să pună la cale un spectacol de modă ca simbol al rezistenţei. Meddour a dezvăluit într-un interviu pentru Cineuropa că filmul e auto-biografic. „Am crescut în Algeria până la 18 ani, am studiat la o universitate unde dormitorul arăta exact ca în povestea mea.” Publicul o va putea întâlni pe regizoare la proiecția filmului din 27 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, care va rămâne la final pentru o sesiune de întrebări.
Geneza şi urmările acestui film, primit cu căldură la Cannes, unde a fost proiectat în cadrul secţiunii Un Certain Regard, stau mărturie pentru dificultăţile cu care se confruntă, în acest moment, cinematografia arabă, ai cărei tineri regizori se revoltă împotriva cenzurii. Papicha, ales încă din iulie să reprezinte Algeria la premiile Oscar din 2020, ar fi trebuit să aibă premiera pe 22 septembrie în Algiers, însă autorităţile locale au anulat proiecţia. Producătorii, care acuză cenzura guvernamentală, au aflat din senin că permisiunea le-a fost retrasă, iar pentru calificarea la premiile Oscar la categoria cel mai bun film străin, pelicula trebuia să fie difuzată în Algeria înainte de 30 septembrie. Din fericire, premiile Academiei au făcut o excepție, iar filmul Papicha va concura în competiția pentru cel mai bun film străin, chiar și în absența unei premiere în țara lui natală.
Spiritul rebel al peliculei rezonează cu evenimentele recente din Algeria unde, în fiecare vineri, începând cu luna martie, se ţin proteste de stradă împotriva guvernului conservator islamic, în ceea ce a fost denumită „Revoluţia zâmbetelor”.
• Ce mai fac vecinii noștri cinematografici? Știm multe despre actorii și regizorii americani, câte ceva despre cei francezi sau englezi, dar prea puține despre cei bulgari, georgieni sau bosniaci.
Ce mai fac vecinii noștri?, secțiune pe care Les Films de Cannes a Bucarest o propune anul acesta pentru prima dată, își propune să aducă spectatorilor români povești și cineaști din cinematografii aflate mai puțin sub lumina reflectoarelor canneze, dar cât se poate de umane, adevarate, sensibile și pasionante.
Secțiunea începe cu o proiecție a omnibusului Lost and Found, pentru a cărui aniversare de 15 ani de la producție se reunesc la București regizorii Jasmila Zbanic (Bosnia), Stefan Arsenijevic (Serbia), Nadejda Koseva (Bulgaria), Mait Laas (Estonia) și producatoarea regizorului Kornel Mundruczo, Viktoria Petranyi (Ungaria). Împreună cu Cristian Mungiu – la rândul său co-realizator în acest proiect colectiv – aceștia se vor întâlni cu publicul și vor introduce filmul la Institutul Cervantes, luni 21 octombrie, de la ora 17:00. Spectatorii vor putea urmări pe parcursul festivalului câte un titlu din filmografia acestor autori pe cât de personali, pe atât de bine primiți de publicul festivalier.
Mait Laas, un reputat animator estonian, ne aduce Lisa Limone and Maroc Orange: A Rapid Love Story, o delicioasă animație cu portocale, potrivită deopotrivă pentru adulți și copii. Jasmila Zbanic va introduce Esma’s Secret, filmul care i-a adus un Urs de Aur la Berlin, Stefan Arsenievic va fi prezent la proiecția Love and Other Crimes, filmul care i-a adus premiul pentru regie la Festivalul de la Sofia, iar pentru ceilalți cineaști din grupaj vor fi prezentate cele mai recente filme ale lor.
Lisa Limone and Maroc Orange: A Rapid Love Story va fi proiectat duminică, 20 octombrie, la CinemaPRO, de la ora 11:30. Intrarea la toate proiecțiile din secțiunea Ce mai fac vecinii noștri? este liberă, iar la filmul de animație au acces copiii peste 12 ani.
• Secțiunea pentru tineri Une minute de vie, une minute de cinema se află la a doua ediție.
De ce vedem filme este titlul unei culegeri de texte despre cinema semnate de Alex Leo Șerban, iar pentru cei crescuți pe vremea programului TV de două ore pe zi, răspunsul era mai simplu. Pentru tinerii de astăzi, asaltați de toate formele de conținut video, răspunsul nu mai este la fel de clar.
Une minute de vie, une minute de cinema este un atelier care își propune să îi apropie pe tineri de cinema, propunându-le să realizeze ei inșiși filme nu mai lungi de 1 minut despre ce îi preocupă, cu mijloacele pe care le au la îndemână.
Proiectul se derulează anul acesta în șase licee din București. În fiecare dintre ele, un cineast va discuta cu tinerii despre structura unei narațiuni, despre caracterul manipulativ al limbajului vizual, despre fake news și, nu în ultimul rând, despre plăcerea de a urmări, dar și de a face cinema – și îi va invita să participe la acest atelier interactiv. Anul acesta, mentorii vor fi: Radu Muntean la Colegiul Național ”Școala Centrală”, Paul Negoescu la Colegiul Național ”Sfântul Sava”, Bogdan Mustață la Liceul de Arte Plastice ”Nicolae Tonița”, Nae Constantin Tănase la Colegiul Național Bilingv ”George Coșbuc”, Catrinel Dănăiață la Colegiul Național ”Spiru Haret” și Marc Solomon la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu”.
După atelier, participanții vor vizita CINETic – Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” – unde vor avea loc discuții și întâlniri de lucru cu mentorii lor.
Cele mai reușite filme realizate de liceeni vor rula înaintea filmelor din secțiunea Avanpremierele toamnei. Iar duminică, 27 octombrie, la ora 15:30, la Cinema Muzeul Țăranului, liceenii își vor prezenta public filmele, vor discuta despre ele cu spectatorii și colegii lor și tot ei își vor alege prin vot filmele preferate. Un juriu alcătuit din cineaști va viziona filmele elevilor și îl va alege pe cel mai bun film din fiecare liceu. Realizatorii celor șase filme câștigătoare vor primi un abonament la Cinematecă și un premiu în valoare de 1000 de lei. Un proiect inspirat de UniCredit Bank. Intrarea la proiecția din 27 octombrie este gratuită.
Cei doi coordonatori ai proiectului sunt Marc Solomon, care anul acesta îndeplinește și funcția de mentor și Teona Galgoțiu, al cărei scurtmetraj, Mama mea e numai una, va fi proiectat pe 18 octombrie, de la ora 17:30, la Cinema Muzeul Țăranului, în cadrul calupului de scurtmetraje românești în proiecție specială. Din calup mai fac parte și: Ultimul drum spre mare de Adi Voicu (2019), Granițe de Andra Chiriac (2017), Monstrul de Laura Pop (2018), O moarte în familia mea de Andra Tarara (2018) și What Time is Made of de Diana Vidraşcu.
• Alături de scurtmetrajele românești, spectatorii vor avea posibilitatea de a urmări și producții de scurtmetraj ale celei mai premiate școli de film din lume: La Femis, din Franța. Vineri, 25 octombrie, la Cinema Elvira Popescu, de la ora 18:00 vor fi proiectate o selecție de scurtmetraje realizate de foști studenți Femis, printre care și filmele de licență realizate de promoția 2018 a școlii din Franța. Filmele vor fi introduse de Julie Tingaud, Director de Dezvoltare și Formare Profesională, responsabil de Relații Internaționale în cadrul La Femis, care va susține la final o discuție deschisă cu publicul. Participarea La Femis în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest are loc în contextul inițiativei Asociației Cinemascop de a pune bazele, în cadrul UNATC „I.L. Caragiale”, unei secțiuni de masterat profesional pentru analiza de scenarii.
Din selecție se numără Gabber Lover de Anna Cazenave-Cambet, câștigător al premiului Queer Palm pentru scurtmetraj în cadrul Cinefondation, Cannes 2016, Les Oiseaux-Tonnerre de Lea Mysius, inclus în competiția pentru marele premiu Cinefondation, Cannes 2014, sau Rosso de Antonio Messana, prezent în competiția Cinefondation, Cannes 2019. Lista completă a filmelor se găsește pe filmedefestival.ro. An de an, studenții La Femis se numără printre participanții de la Cannes. Anul acesta, la panoplia de premii a celebrei universități se adaugă și Premiul pentru scenariu, obținut de regizoarea Celine Sciamma, pentru filmul Portrait de la jeune fille en feu, și o includere în competiție pentru regizorul Arnaud Desplechin, cu filmul Roubaix, une lumiere. Dintre foștii studenți celebri ai școlii se numără și Laurent Cantet, al cărui Entre les murs, câștigător al unui Palme d’Or în 2008, va rula în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest.
• Cele mai scurte filme din festival sunt, ca în fiecare an, cele din competiția Filminute. Anul acesta, un număr de 25 de filme din 17 țări vor concura pentru trofeul Filminute, acordat de un juriu alcătuit din cineaști români și străini. Filmele, cu durata de 1 minut, vor putea fi văzute înaintea proiecțiilor de lungmetraj.
Programul complet al ediției a 10-a a Les Films de Cannes a Bucarest poate fi găsit pe filmedefestival.ro.
Prețul biletelor la CinemaPRO, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium este de 15 lei pentru biletele achiziționate până pe 18 octombrie, și de 20 de lei pentru biletele achiziționate în timpul festivalului (18-27 octombrie 2019). La Cinemateca Union biletele costă 10 lei sau 8, 5, 3 lei pentru posesorii de abonamente.
Biletele se achiziționează de pe Eventbook.ro, de la sediul Eventbook (strada Actor Ion Brezoianu 21), din rețeaua Eventbook și de la casieriile cinematografelor Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului și Cinemateca Union. Mai multe detalii despre bilete găsiți AICI.
Festivalul este prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Mașina oficială a festivalului: Renault
Cu sprijinul: Catena, Apa Nova, Silva, Groupama Asigurări
Inspirat de: UniCredit Bank
Ediția a zecea a Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films și realizată în parteneriat cu Ambasada Franței și Institutul Francez din Bucureşti.
Les Films de Cannes a Bucarest este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, CNC, realizat cu sprijinul SACD (Societe des Auteurs et Compositeurs Dramatiques), Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Parteneri: Air France, ICR, Institutul Cervantes, Ambasada Spaniei în România, Institutul Ramon Llull, POINT, Hotel Mercure, Hotel Cișmigiu, UPS, SERVE, Bristot, Lokal, Eventbook, Europa Cinemas, Muzeul Național de Artă al României, CINETic, Cinelab, MultiMedia Est, Freedom House Romania, Cărturești, Universitatea Hyperion, UNATC
Partener de monitorizare: mediaTRUST
CineGhid este partener media al Les Films de Cannes a Bucarest 2019!
Detalii: filmedefestival.ro sau pagina de Facebook Les Films de Cannes a Bucarest