Festivalul Filmului European 2018 are loc in mai & iunie (VIDEO)

Festivalul Filmului European 2018 se desfasoara in lunile mai-iunie in Bucuresti si alte 7 orase din România

Ajuns la ediția cu numărul 22, Festivalul Filmului European revine în 2018 într-un număr record de orașe: București și șapte orașe din țară. Anul acesta, în premieră absolută, FFE ajunge în trei orașe noi: Alba Iulia, Galați și Râmnicu Vâlcea.

22.FFE se desfășoară asadar în București (7–13 mai), Galați (11–13 mai), Târgu Mures (18–20 mai), Râmnicu Vâlcea (18–20 mai), Timișoara (24–27 mai), Alba Iulia (25–27 mai), Iași (1–3 iunie) și Sibiu (1–3 iunie).

Ne bucurăm că reușim să aducem Festivalul Filmului European în mai multe locuri din România decât oricând până acum. Proiect de referință al Institutului Cultural Român, Festivalul Filmului European se desfășoară, în 2018, sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural. Celebrăm astfel o artă încă tânără la scara istoriei – dacă ne gândim că nu demult marcam 120 de ani de la primele proiecții ale fraților Lumiere – dar definitorie pentru identitatea culturală a continentului. Prin dimensiunea francofonă a programului, această ediție a FFE anticipează, totodată, Sezonul România-Franța, program amplu aflat la orizont. Liliana Țuroiu, președintele ICR

Festivalul va debuta cu o comedie dramatică, Au revoir la-haut/La revedere acolo sus (Franța, 2017, regia Albert Dupontel), un film a cărui acțiune este plasată exact acum 100 de ani, în Franța. Ecranizare după romanul omonim al lui Pierre Lemaitre, filmul a primit mai multe Cesar-uri, printre care cele pentru cea mai bună regie și cea mai bună imagine.

Spectacolul de gală se va desfasura in seara zilei de luni, 7 mai, la Teatrul Național București, iar programul complet al actualei ediții 22.FFE va fi anunțat pe 4 mai.

Salile in care vor mai avea loc proiectii anul acesta sunt Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Ceh, Institutul Balassi, Institutul Cervantes, Spațiul Public European si Muzeul Național al Literaturii Române.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene și al Biroului de Informare al Parlamentului European, sub egida EUNIC România, cu sprijinul ambasadelor şi al centrelor culturale ale ţărilor europene.

CineGhid este partener media al Festivalului Filmului European 2018!

One thought on “Festivalul Filmului European 2018 are loc in mai & iunie (VIDEO)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *