American IFF 2022, în perioada 15-21 aprilie (VIDEO)

AIFF 1521 aprilie, cu săli bucureștene pline. Încasările vor fi donate către refugiații ucraineni. O ediție restrânsă la ClujNapoca

Cinematograful înseamnă emoţie colectivă: pentru câteva zeci de minute, în întunericul sălii de cinema, filmul uneşte. Şi, chiar dacă după proiecţie stârneşte reacţii diferite şi dezbateri, pasiunea comună rămâne. Acesta poate fi miracolul molipsitor al cinema-ului, care îţi oferă anticorpi la maladii moderne de tot felul, la durere, război sau nedreptate. În vremuri dramatice, festivalurile de film devin cu atât mai importante cu cât oferă acea necesară oază de umanitate şi de luciditate în tumultul general. În mijlocul barbariei, ne conservă umanitatea. E ceea ce-şi propune şi la această ediţie American Independent Film Festival, singurul eveniment cinematografic românesc care dă voce peliculelor originale şi vitale făcute în afara sistemului hollywoodian.

Ediţia din 2022, care se va desfăşura între 15 şi 21 aprilie, înseamnă şi o revenire la formatul dinaintea restricţiilor, cu săli ce vor putea fi ocupate la întreaga lor capacitate. Proiecţiile AIFF 6 vor avea loc la Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Tăranului, iar toate încasările ce revin festivalului în urma vânzării biletelor vor fi donate către familiile de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezările cuprinse de război, fie s-au refugiat în România.

🎬 În deschiderea festivalului va fi proiectată una dintre cele mai neconvenţionale producţii ‘indie’ ale anului: Red Rocket, în regia lui Sean Baker (care a figurat în Competiţie la cea mai recentă ediție de Cannes). Ancorat de interpretarea magnetică a lui Simon Rex, Red Rocket ne livrează o perspectivă vibrantă, de la firul ierbii, asupra vieţii americane moderne. Mike Saber e un fost star porno decăzut care se întoarce în orăşelul său natal din Texas, acolo unde nimeni nu i-a dus lipsa. Acest îndrăzneţ nou film al lui Sean Baker (The Florida Project, Tangerine), un răsfăţat al cinematografiei independente americane, are în miezul său incandescent un spectacol magnetic, de-a dreptul electrizant. Red Rocket schiţează un portret întunecat, dar amuzant și compătimitor, al unui pierde-vară american unic și al oraşului natal care abia îl tolerează. “Pe lângă faptul că este lasciv, hilar și aproape insuportabil de tensionat, filmul e o încurajare extraordinară pentru oricine e prea falit ca să meargă la facultatea de film”, scrie London Evening Standard. “Mikey e ca versiunea umană a unui accident de maşină: nu-l doreşti nimănui, dar nu-ţi poţi lua ochii de la el”, crede The Sunday Times, iar publicaţia Little White Lies îl consideră “un deliciu vinovat. Ciudat, inteligent, fantastic şi foarte foarte greşit”.

• AIFF înseamnă pasiune pentru cinema, dar şi pentru schimbul de idei şi pentru provocările intelectuale. Filmele din program dau de gândit şi invită la discuţii aprinse. Din tradiţia festivalui fac parte şi mult dezbătutele Open Talks. La această ediţie abordăm o temă fierbinte şi controversată: De la fenomenul Woke la Cancel Culture – O conversaţie despre consecinţele corectitudinii politice. Cele două concepte vor fi analizate prin prisma istoriei şi evoluţiei lor, dar şi a felului în care se regăsesc în societatea românească. Vom dezbate dacă sau cum influenţează acestea cinematografia modernă şi, în special, pe cea autohtonă.

La discuție vor participa Liliana Popescu (prorector SNSPA, doctorandă în teorie politică şi cofondatoare a revistei Romanian Journal of Society and Politics), “Gojira” George Andreescu (DJ, scenarist și actor pentru Divertis SRC, realizator Happy Fish şi gazda podcast-ului cu cea mai rapidă creștere în online-ul românesc – Aproximativ discuții) și Sebastian Jucan, jurnalist şi editor la HotNews, autor al rubricii săptămânale Nerd Alert, specializată în ştiinţă, filme, seriale, jocuri și alte subiecte ce țin de cultura pop.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile. Discuția va avea loc duminică, 17 aprilie, de la ora 22:00 la Cinema Elvira Popescu, după ultima proiecție a filmului Red Rocket.

🎬 Actrița americană Robin Wright debutează în regia de film cu Land, o peliculă ce dovedeşte că locul ideal pentru cineastele americane care vor să spună poveşti ieşite din tipar este cinematografia independentă. Land urmăreşte o emoționantă căutare de sine a unei femei care se izolează în vastul și durul pustiu american. În urma unui eveniment tragic, Edee (Wright) se trezește în imposibilitatea de a rămâne conectată cu lumea pe care a cunoscut-o cândva și, în fața acelei incertitudini, se retrage în sălbăticiile magnifice, dar neiertătoare, ale Munților Stâncoși. După ce un vânător local o salvează din pragul morții, ea trebuie să găsească o modalitate de a trăi din nou. “Ocolind pericolul de a fi doar o explorare picturală a doliului, Land devine ceva mult mai interesant: un film dur, viguros, despre salvarea unei vieţi”, conchide The Sunday Times, în timp ce Mail on Sunday accentuează că “peisajele superbe şi interpretarea magnifică a lui Robin Wright îţi dăruiesc o vizionare plină de satisfacţii, care pune pe tavă subiecte cu adevărat grele”.

🎬 La cea de-a 6-a ediție AIFF vom arăta în premieră și The Outfit, realizat de Graham Moore, ce a fost prezentat prima dată luna trecută în cadrul Berlinale 2022. Scenaristul câștigător al Oscarului pentru The Imitation Game este acum regizorul unui suspans magistral, captivant, în care un croitor de lux (marele Mark Rylance, şi el binemeritatul posesor al unui Oscar) trebuie să se confrunte cu un grup periculos de mafioți, pentru a supraviețui unei nopți fatidice.

Rylance nu ne lasă decât în ultimul moment să ghicimUn film de epocă încordat, frumos jucat”, scrie Chicago Sun-Times. “Cea mai mare surpriză a lui The Outfit e şi cea mai fericită: acest film intimist, cu buget redus, e şi unul dintre cele mai bine jucate ale sezonului”, jubilează San Francisco Chronicle, iar This Chix Flix remarcă faptul că “povestea te ține pe marginea fotoliului de cinema și poți întrezări uşor firul fin cu care e ţesută intriga. Fiecare detaliu filmat și scris este bine livrat”.

🎬 Vizualul de anul acesta al festivalului celebrează cei 40 de ani de la lansarea E.T. – îndrăgita peliculă semnată de Steven Spielberg, și prezintă adorabila creatură extraterestră într-unul dintre celebrele cadre din film.

În vara lui 1982, au fost lansate multe filme devenite clasice, însă E.T. a reuşit să se înalţe deasupra tuturor, spunând povestea unui băieţel și a prietenului său ciudat dintr-o altă lume. Filmul a încapsulat magia cinematografică pentru generaţii întregi şi, în 1994, a fost adăugat în Registrul Naţional al Filmelor din cadrul Bibliotecii Congresului American.

De prea multe ori, cinema-ul devine sinonim cu marele spectacol, cu blockbusterele lucioase şi zgomotoase, cu maşinile de făcut bani de la marele public. Se uită des că filmul de public nu e doar maximalist şi bombastic, ci şi intimist şi profund, atunci când vorbeşte despre teme cu care rezonăm cu toţii. Ce altceva este E.T. Extraterestrul, capodoperă care împlineşte anul acesta 40 de ani, decât o mică mare poveste despre un băieţel și prietenul său ciudat dintr-o altă lume? Însă fără mitica creatură extraterestră scornită de Steven Spielberg, lumea ar fi fost puţin mai tristă şi mai cinică. În mijlocul unei realităţi atât de zbuciumate, AIFF 6 vă invită la o pauză de inocenţă: vom redescoperi împreună cât de importantă e prietenia şi acceptarea diferenţelor. E.T. merită văzut şi revăzut, pentru că de fiecare dată e ca şi cum l-am privi pentru prima oară: brusc, suntem din nou mici, în faţa ecranului, încercând, cu maturitate, să ne reţinem lacrimile, până când zărim una şi în ochii părinţilor. De-a lungul timpului, pelicula şi-a păstrat intact acel sentiment pur de mirare, dar şi puterea imaginației și sinceritatea răvăşitoare. O fabulă fantastică despre durerea creşterii şi a deciziei de a renunţa la ce iubeşti, filmul lui Spielberg este la fel de marcant astăzi, ca şi acum 4 decenii, pentru că vorbeşte despre ceea ce pierdem cu toţii: candoarea copilăriei.

American IFF este festivalul care a ales încă de la prima ediție să-și asocieze o componentă civică, direcționând toate încasările ce i-au revenit din bilete către sprijinirea unei cauze sociale. La edițiile precedente au beneficiat de sprijinul acordat de spectatorii AIFF, prin intermediul festivalului, următoarele organizații non-guvernamentale: Casa Bună, Ovidiu Ro, Casa Share sau programul de voluntariat Our Big Day Out.

Anul acesta AIFF a decis să sprijine familii de ucraineni care fie continuă să trăiască în așezări cuprinse de război, fie s-au refugiat în România. Sprijinul va fi implementat în parteneriat cu asociațiile reprezentate de dl. Sorin Ioniță și de dna. Sara Turetta.

Sorin Ioniță este președintele Asociației Expert Forum și a decis să se implice în sprijinirea locuitorilor din zonele Odesa și Cernăuți, organizând transportul unor ajutoare adunate prin contribuții benevole spre locuitorii aflați în nevoie în localități din această zonă vecină României.

Sara Turetta este o activistă socială cu peste 20 de ani de experiență în România în ajutorarea copiilor, dar și a animalelor, cartea sa despre cel mai mare adăpost pentru animale abandonate din România pe care l-a creat urmând a fi publicată la Editura Humanitas în toamna acestui an. În prezent Sara Turreta a decis să se implice în ajutorarea familiilor de refugiați ucraineni care trec în România pe la punctul de frontieră Isaccea – ajutând la inserarea lor socială, la tranzitul spre destinațiile lor finale și inclusiv luând în grijă temporar animalele de companie pe care familiile încearcă să le salveze deopotrivă din calea războiului.

Toate încasările din bilete revenind Asociației Cinemascop, organizatoare AIFF, vor fi direcționate acestor cauze. Pe lângă cumpărarea unui bilet la orice proiecție, puteți contribui la întrajutorarea celor în nevoie participând la proiecțiile-eveniment caritabile special organizate în cadrul festivalului sau donând direct asociațiilor partenere.

Ajuns la cea de-a 6 ediție, American Independent Film Festival va avea loc anul acesta între 15 și 21 aprilie și va avea și o ediție de buzunar la ClujNapoca, prezentată de FORTECH., ce se va desfășura între 16 și 17 aprilie la Cinema Victoria.

În cadrul ediției de la București, vor fi anunțați și finaliștii celei de-a 4-a ediții a Concursului de scenarii WRITE A SCREENPLAY FOR organizat de Asociația Cinemascop, cu sprijinul HBO Europe. Anul acesta, scenariștii au fost invitați să scrie pentru actrița Ioana Bugarin, iar termenul limită este 31 martie.

Programul complet al proiecțiilor și detalii despre bilete, filme și evenimentele din festival veţi găsi pe filmedefestival.ro şi pe pagina de Facebook American Independent Film Festival.

Organizat de Asociația Cinemascop, American Independent Film Festival 6 este un proiect cultural co-finanțat de AFCN, cu sprijinul Ambasadei SUA în România.
Susținut de: Banca Transilvania

Parteneri: FORTECH., Europa Cinemas, Institutul Francez din România, Cinema Elvira Popescu, Muzeul Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Eventbook

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

CineGhid este partener media al American Independent Film Festival 2022.

2 thoughts on “American IFF 2022, în perioada 15-21 aprilie (VIDEO)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.