7 filme de neratat la BIFF în Competiția oficială 2023
Festivalul International de Film București (BIFF), cel mai longeviv festival de film din București cu o competiție internațională dedicată lungmetrajului, revine în perioada 15-22 septembrie 2023.
Cele 18 ediții anterioare ale festivalului certifică necesitatea existenței unui asemenea eveniment în mediul cultural bucureștean, prin prezența constantă a publicului, dar și prin invitați de notorietate precum Vanessa Redgrave, Franco Nero, Danis Tanovic, Rutger Hauer, Jerzy Skolimowski, Radu Mihăileanu, Andrei Konchalovsky sau Nikita Mihalkov.
Secțiunile celei de-a XIX-a ediții a BIFF vor fi: Competiție, Istorie și Cinema, Panorama și Autori Români.
Spectatorii vor avea șansa de a se bucura de pelicule premiate și aclamate la festivaluri internaționale de prestigiu, în următoarele locații: ArCuB (Sala Mare), Cinema Muzeul Țăranului, Grădina cu Filme și Cinema Union.
”Competiția Festivalului Internațional de Film de la București aduce în 2023 șapte filme ale unor cineaști care au reușit să cucerească critica și uneori și juriile de la Berlinale, Cannes, Rotterdam, Sundance sau Locarno. Filme de debut riscante, proaspete și pline de viață, care ajung pentru prima dată în România și care vor avea o șansă la premiu, în cadrul celui mai important festival de lungmetraje din capitala țării, pentru a fi descoperite de publicul cinefil. Sunt filme care preiau ștafeta de la cele premiate anul trecut: Aftersun sau Falcon Lake, care a fost distribuit în țară în urma câștigării premiului pentru Cel mai bun film la BIFF”, a declarat Jose Cabrera Betancort, curatorul competiției BIFF 2023.
Totem, regia Lila Aviles (Premiul juriului ecumenic – Berlinale 2023)
Sol are 7 ani și își petrece ziua în casa bunicilor, unde sunt în toi pregătirile pentru o petrecere surpriză pentru aniversarea tatălui ei. Orele trec și haosul se instaurează în sânul familiei, punându-i la încercare temeliile, iar Sol va învăța o lecție pe care nu o va uita niciodată.
Sesiuni de întrebări cu regizoarea filmului.
Selecţionat la Karlovy Vary, TIFF Transilvania, Istanbul, precum și următoarea ediție de San Sebastian.
The Sweet East, r. Sean Price Williams (Cannes 2023 – Quinzaine des Cineastes)
O călătorie picarescă prin orașele și pădurile de pe Coasta de Est a SUA, întreprinsă de Lillian, o elevă de liceu din Carolina de Sud, care are ocazia să vadă pentru prima dată „lumea” în timpul unei excursii cu clasa la Washington DC. Separată de colegii de clasă, ea se angajează într-o călătorie de explorare a Americii, având acces la o varietate de evenimente ciudate care îi vor schimba percepția despre actuala viață.
Selecţionat la Karlovy Vary.
Disco Boy, r. Giacomo Abbruzzese (Ursul de Argint – Berlinale 2023)
În urma unei călătorii dificile prin Europa, Aleksei ajunge la Paris pentru a se înrola în Legiunea Străină Franceză – un corp militar extrem de selectiv care permite oricărui străin, chiar și celor fără acte, să primească un pașaport francez. În Delta Nigerului, Jomo luptă împotriva companiilor petroliere care amenință supraviețuirea satului său. Între timp, sora sa, Udoka, visează să evadeze, știind că aici totul este deja pierdut. Dincolo de granițe, de viață și de moarte, destinele lor se vor întrepătrunde.
Sesiuni de întrebări cu regizorul filmului.
Selecţionat la Istanbul.
Past Lives / Din alte vieți, r. Celine Song (Sundance / Berlin 2023) | TRAILER
Nora și Hae Sung au o legătură specială încă din copilărie, dar drumurile lor se despart atunci când familia Norei emigrează din Coreea de Sud. 20 de ani mai târziu, în New York, cei doi se regăsesc pe parcursul unei săptămâni, timp în care își confruntă noțiunile despre iubire și destin.
Selecţionat la Sarajevo, Toronto 2023.
Inside the Yellow Cocoon Shell, r. Pham Thien An (trofeul Camera d’Or – Cannes 2023)
Thien trebuie să transporte trupul cumnatei sale, care a murit într-un accident de motocicletă în Saigon, și pe fiul său de 5 ani, Dao, care a supraviețuit accidentului, în satul lor de la țară. În Vietnamul rural, îl așteaptă și umbrele propriei tinereți ale fratelui său, care a plecat să-și refacă viața în altă parte, dar și ale războiului. Pe parcursul călătoriei pentru a-și găsi fratele, Thien se confruntă cu trecutul și reflectează asupra vieții, credinței și rațiunii.
Un film comparat cu stilul lui Apichatpong Weerasethakul.
Selecţionat la Karlovy Vary, Toronto 2023, precum și următoarea ediție de San Sebastian.
Ein schoner Ort / A Good Place, r. Katharina Huber (dublu premiat Locarno 2023)
Margarita și Goodness trăiesc într-un mediu nesănătos pe care nu se pot decide dacă să-l părăsească sau să-l schimbe. La radio sunt trimise mesaje și lumea așteaptă lansarea unei navete spațiale care să ducă oamenii la marginea sistemului solar.
Sesiuni de întrebări cu regizoarea filmului.
Tigru / Day of the Tiger, r. Andrei Tănase (Rotterdam 2023) | TRAILER
Vera, 31 de ani, medic veterinar la o gradină zoologică dintr-o mică localitate din Transilvania, este măcinată de probleme personale și are o cădere nervoasă. Un tigru de la Zoo evadează, iar Vera este nevoită să plece în căutarea lui.
Inspirat de fapte reale petrecute la Sibiu în 2011.
Cei 2 tigri folosiți în film sunt dresați, unul dintre ei fiind distribuit și în Life of Pi.
Selecţionat la TIFF Transilvania, Sarajevo.
Ediția 2023 a BIFF este organizată de către Fundaţia CHARTA și Asociația Culturală “Grigore Vasiliu Birlic”, sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, în parteneriat cu PMB prin ArCuB.
Lexus este mașina oficială a festivalului, cu suportul Lexus Bucuresti Nord ca partener de mobilitate.
Parteneri: CNC, creart, Muzeul Național al Ţăranului Român, Cinema Muzeului Țăranului, Cinema Union, Ambasada Japoniei, Ambasada Mexicului, Ambasada Suediei, Ambasada Republicii Federale Germania, Goethe Institut, Institutul Italian de Cultură din București, Centrul Cultural Ceh, FCB Bucharest
Biletele vor putea fi achiziționate atât de la cinematografele partenere, cât și online de pe Eventbook.
Mai multe detalii pe site-ul BIFF.com.ro și pe pagină de Facebook Bucharest International Film Festival.
CineGhid este partener media al BIFF 2023.
Sunt impresionata de programul BIFF 2023! Cu toate alegerile sale interesante si riscante, acesta s-ar putea dovedi a fi unul dintre cele mai spectaculoase festivaluri de film din lume. Astept cu nerabdare sa impartasesc aceste filme si aventurile cinematografice fascinante!