Premiile Gopo 2019 — Oscarurile româneşti — au loc pe 19 martie (VIDEO)

Număr record de producții românești de lungmetraj la Premiile Gopo 2019

79 de producții românești lansate în 2018 intră în cursa pentru nominalizări la Premiile Gopo. Filme precum “Moromeții 2” (regia Stere Gulea), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude), “Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan) sau “Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu) se regăsesc printre cele 28 de filme de lungmetraj eligibile pentru nominalizări.

Cea de-a 13-a ediție a Galei Premiilor Gopo, probabil cel mai prestigios eveniment dedicat cinematografiei din România, va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Nominalizările vor fi anunțate la finalul lunii februarie.

Un record al acestei ediții îl reprezintă numărul filmelor de lungmetraj: 28 de titluri, printre care “Pororoca” (r. Constantin Popescu), premiat la festivalul de la San Sebastian, “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (r. Radu Jude), propunerea României la Oscarurile de peste câteva zile, filme apreciate de public precum “Moromeții 2” (r. Stere Gulea),  “Moon Hotel Kabul” (r. Anca Damian) sau debuturi ca “Charleston” (r. Andrei Crețulescu), “Soldaţii. Poveste din Ferentari” (r. Ivana Mladenovic) și “Secretul fericirii” (r. Vlad Zamfirescu).

Lista completă a filmelor de lungmetraj eligibile anul acesta poate fi consultată pe site-ul Premiilor Gopo!

“Aniversare” (r. Claudiu Mitcu), “Caisă” (r. Alexandru Mavrodineanu), “Dacii liberi” (r. Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan), “Fotbal infinit” (r. Corneliu Porumboiu), “Licu, o poveste românescă” (r. Ana Dumitrescu), “România neîmblânzită” (r. Thomas Barton-Humphreys) și “Sunt însărcinată în România” (r. Jesus del Cerro) sunt doar o parte din cele 9  titluri propuse pentru nominalizări la categoria Cel mai bun film documentar.

La categoria Cel mai bun scurtmetraj au fost înscrise 48 de filme, printre care “Cutezătorii” (r. Tudor Botezatu), “Duminică” (r. Dorian Boguță), “Cele două execuții ale Mareșalului” (r. Radu Jude), “E.T. a fost aici” (r. Ana Agopian), “Iederă” (r. Sarra Tsorakidis), “Miss Sueno” (r. Radu Potcoavă), “Cadoul de Crăciun” (r. Bogdan Mureșanu), “Michelangelo” (r. Anghel Damian) și “Totul e foarte departe” (r. Emanuel Pârvu).

Juriul de preselecție, stabilit de către Comitetul consultativ al Premiilor Gopo, este format din 11 profesioniști ai cinematografiei autohtone: Daniel Sandu (regizor), Mirela Oprișor (actriță), Constantin Chelba (operator), Horea Murgu (inginer de sunet), Ileana Cecanu (distribuitor), Andrei Tănăsescu (selecționer și curator), cât și cinci critici, teoreticieni și jurnaliști de film.

După ce juriul va anunța nominalizările, peste 600 de membri activi din industria cinematografică românească vor fi invitați să desemneze câștigătorii trofeelor Gopo 2019. Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit și consultanță – PwC România.

Gala Premiilor Gopo 2019 – ediţia a 13-a este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul CNC, Teatrului Naţional Bucureşti şi Babel Communications.

Partener de monitorizare: Media Trust

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *