„Nuestro tiempo”, masculinitate & poezie via Veneţia – din 27 septembrie la cinema

A venit și Timpul nostru / Nuestro tiempo, din 27 septembrie în cinematografe

Ambițios și hipnotizant, filmul semnat de Carlos Reygadas e plin de substanţă, naturaleţe, sexualitate, masculinitate, poezie şi, mai ales, exterioare de o picturalitate ce îţi taie respiraţia.

O familie care trăiește undeva la țară, în Mexic, se ocupă cu creșterea taurilor de luptă. Esther conduce ferma, în timp ce soțul ei, Juan, un poet celebru, crește și face selecția puternicelor animale. Curând, cei doi vor intra însă într-un mare impas.

Timpul nostru / Nuestro tiempo / Our Time intră în cinematografele din țară pe 27 septembrie. Personajul principal masculin (Juan) este interpretat chiar de regizor, iar rolul principal feminin (Esther) revine frumoasei Natalia Lopez, scenaristă, editoare și partenera regizorului în viața reală. Deși este vorba de ficțiune în totalitate, și fără a avea vreo legătură cu viața reală a regizorului, nu te poți opri din a te întreba cât din ceea ce vezi este cu adevărat viața personală a lui Carlos Reygadas şi a familiei lui.

The Guardian spune că “filmul explorează mecanica infatuării și a dinamicii puterilor conjugale”, iar Variety discută preocuparea lui Reygadas pentru masculinitate “un subiect pe care l-a abordat și în trecut, dar parcă niciodată atât de mult”.

Pentru a dezbate pe marginea acestor subiecte, puteti participa la două proiecții speciale în avanpremieră: pe 23 septembrie, filmul se va vedea la Cinema Elvira Popescu, de la ora 19:00, iar pe 25 septembrie, la Cinema Muzeul Țăranului, de la ora 19:00.

“Nu e dificil să-ți dai seama ce este dragostea unilaterală; de exemplu, aceea pe care cineva o are pentru pădure sau animale, pentru un prieten sau un loc, pentru copiii noștri, sau poate chiar cea simțită pentru părinți. Dar când vorbim de dragostea unui cuplu, toate abordările par mult mai complexe. Deși nu mereu, tindem să punem întrebări sensibile: Cum distingem dragostea de posesie? Fidelitatea de loialitate? Avem nevoie de exclusivitate sexuală? Durează dragostea noastră o veșnicie sau ceea ce unește cuplu până la final este obișnuința? Mult mai rar și sintetizând toate întrebările de mai sus, se naște însă o altă întrebare: Când ne iubim partenerul, ne dorim mereu să fie fericit mai presus de orice? Sau doar în măsura în care nu ne afectează personal?

Juan își dorește să-și trăiască iubirea într-un sens absolut și se așteaptă în schimb, la același lucru. Esther pare să fie catalizatorul revitalizant. Suferința pare a fi parte a iubirii, dar poate oare un cuplu să supraviețuiască unei asemenea situații fără să sufere o fractură ce nu se mai poate vindeca?” – acestea sunt câteva din întrebările importante pe care le lansează noul film al mexicanului Reygadas.

Timpul nostru / Nuestro tiempo a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2018, cât şi la Toronto, San Sebastian şi Rotterdam.

La 31 de ani, Reygadas a părăsit cariera de jurist din serviciul diplomatic mexican, pentru a urma calea filmului. A făcut patru scurtmetraje și a debutat în lungmetraj în 2002 cu Japon, prezentat la Rotterdam, apoi la Cannes, unde a obținut Mențiunea specială Camera d’Or. În 2005, Reygadas a revenit la Cannes, în competiție, cu Battle in Heaven. Tot la Cannes, a câștigat Premiul Juriului pentru Silent Light, în 2007, și Premiul pentru regie cu Post tenebras lux, în 2012.

Timpul nostru / Nuestro tiempo va fi lansat în România de Voodoo Films, începând cu 27 septembrie și va putea fi văzut în București, Botoșani, IașiCraiovaCluj-NapocaPiteștiTârgu Mureș şi Slobozia.

Bilete online pot fi procurate pe Eventbook.ro.

CineGhid este partener media al acestui film!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *