Secțiuni și evenimente speciale în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest 12
Atenție, urmează o încleștare epică între titani! Nu este vorba de un blockbuster hollywoodian, ci de o superselecție marca Les Films de Cannes a Bucarest care strânge cele mai mari nume înscrise în ediția din acest acest an de pe Croazetă. Biletele pentru toate proiecțiile au fost puse în vânzare, iar locurile sunt extrem de limitate din cauza restricțiilor în vigoare.
La Cannes se văd enorm de multe producții: dure, nebune, angajate, importante, îndrăznețe, violente sau foarte derutante. Dar dacă vin cu un pedigri important atașat, se remarcă imediat: nimic nu produce mai mare emoție decât prezența unor nume grele, a unor cineaști cu o carieră indisolubil legată de cel mai mare festival de film din lume. După un an atipic, când manifestarea și-a întrerupt din cauza pandemiei competiția și proiecțiile obișnuite, 2021 a însemnat întoarcerea în forță a unor legende care au fost din nou provocate să-și confirme valoarea în fața asaltului «revelațiilor» tinere.
© spot realizat de Foarfeca Studio
• Puțini cineaști pot clama atât de convingător precum Jacques Audiard că au cinema-ul în sânge. Născut la Paris, regizorul este fiul faimosului scenarist Michel Audiard. După ce s-a înscris la Sorbona ca să devină profesor de literatură și filosofie, a renunțat la studii și s-a alăturat unei echipe de filmare ca editor asistent. Apoi a ajuns un scenarist faimos pentru abilitatea sa de a crea lumi distincte, viscerale și, uneori, sumbre, cu personaje ce revigorează povești comune. Debutul său în regie, See How They Fall (1994) îl arată capabil de a fi o forță creativă în cinematografia franceză. Filmul de epocă A Self Made Hero (1996) a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. The Beat That My Heart Skipped (2005) a fost recompensat cu un premiu BAFTA pentru cel mai bun film străin, iar A Prophet (2009), cu Marele Premiu al Juriului la Cannes. Drama Dheepan (2015) a izbutit să-și revendice cel mai important trofeu – Palme d’Or – la același festival.
Les Olympiades a primit la Cannes 2021 premiul pentru Cea mai bună coloană sonoră. În film, Emilie o întâlnește pe Camille care e atrasă de Nora, care își încrucișează drumul cu Amber. Trei fete și un băiat – sunt prieteni, uneori iubiți, adesea ambele. „Iată încercarea lui Audiard de a inaugura un nou val al mileniului, un soi de Jules et Jim cu un soundtrack synth-pop”, scrie The Playlist.
• Deși are în filmografie relativ puține titluri, cineastul argentiniano-francez Gaspar Noe a reușit să aibă un impact răsunător prin faptul că a creat unele dintre cele mai sumbre, mai polarizante și mai deranjante filme europene. Încă de la debutul din 1988 cu I Stand Alone, a stârnit controverse cu peliculele sale ambițioase, aventuroase și deliberat provocatoare. Fie că e vorba despre explorarea violenței sexuale din Irreversible, de experiența halucinogenă din Enter the Void, de scenele improvizate de sex explicit din Love, Noe nu s-a ferit de subiecte pe care alți regizori le-ar evita. Chiar și Climax, cel mai accesibil film al său, rămâne provocator. Detestat sau adulat, Noe e un cineast unic, capabil de a stârni reacții puternice și viscerale cu opera sa.
Vortex, peliculă prezentată într-o proiecție specială sub eticheta Cannes Premiere, împinge provocarea la un alt nivel al suportabilității, înfățișând ultimele zile ale unui cuplu în vârstă de iubiți senili. „Cu neobișnuita sa tușă umană și estetica vizuală neliniștită și intransigentă, Vortex ar putea fi cea mai bună și mai cerebrală operă a sa”, postulează The Wrap. „Iată o experiență teribil de sobră, deranjantă într-o manieră nouă chiar și pentru Noe. E cel mai matur film al său, o lucrare experimentală îndrăzneață și uimitoare”, jubilează Screen International. Punctul de pornire al peliculei vine din propria experiență a lui Gaspar Noe din 2019, când a suferit un accident vascular cerebral aproape fatal.
• Însă nu Vortex a fost cel mai scandalos film al ediției, ci «sulfurosul» Benedetta, realizat de un alt mare maestru al provocării: Paul Verhoeven. Aici, o călugăriță din secolul XVII se lasă pradă unei iubiri lesbiene interzise, în timp ce viziunile sale religioase șocante amenință să zdruncine biserica din temelii. Zguduit a fost și Cannes-ul, unde reacțiile scandalizate n-au întârziat să apară. Însă controversa a fost estompată de miezul complex al filmului: „pășind cu un echilibru precar peste granița diferitelor genuri și tonuri, Benedetta provoacă întrebări frapante despre libertatea sexuală și relația acesteia cu credința”, scria The Film Experience. „Verhoeven apasă, din nou, pe toate butoanele care irită, excită, provoacă, ofensează și – o calitate pe care și-a menținut-o de-a lungul deceniilor – îmbină conceptele imprudente și scandaloase cu panseurile serioase” conchidea Deadline Hollywood Daily. Deloc surprinzător, pentru că Paul Verhoeven e, până la urmă, un ultragiator prin vocație. După o importantă carieră europeană, regizorul olandez s-a mutat la Hollywood, unde a excelat în lumea marilor bugete, exersându-și imaginația vie, ca să devină un maestru al senzațiilor moderne viscerale, explozive și polemice (fie că vorbim de Total Recall sau de Basic Instinct).
• Un alt monstru sacru – de data aceasta hollywoodian – se întoarce în competiție după ce, în 1991, participa cu tulburătorul The Pledge în calitate de regizor. De data aceasta, Sean Penn este autorul lui Flag Day, inspirat de o poveste reală. Dylan Penn, fiica sa din realitate, îi e aici parteneră de joc într-un portret de familie intim despre o tânără care se luptă să învingă fantomele trecutului, în timp ce încearcă să reconcilieze legătura indestructibilă dintre o fiică și un tată. „Sentimente subtile, evanescente, abundă în Flag Day, unde viziunea idealizată a fiicei asupra tatălui său e simultan idilică și întinată” scrie The Washington Post.
• Arnaud Desplechin, unul din răsfățații Cannes-ului (un alt fel de-a spune că festivalul i-a lansat și întreținut, practic, cariera), a figurat în Competiție încă de la primul său lungmetraj, mult celebratul La Sentinelle. A revenit cu Comment je me suis dispute… (ma vie sexuelle) ca să lanseze o nouă generație de actori francezi. Nu de puține ori, interpreții săi sunt recompensați cu cele mai mari trofee ale festivalului. În 2016, Desplechin primește Premiul Cesar pentru Trois souvenirs de ma jeunesse, care avusese premiera fulminantă la Festivalul de la Cannes – eveniment care i-a cimentat statutul de unul dintre cei mai respectați cineaști francezi ai generației sale. Desplechin a fost prezent cu cinci filme în Competiție, unul în Un Certain Regard și două în afara competiției.
Acțiunea lui Tromperie e plasată în 1987, la Londra. Philip e un faimos scriitor american ce trăiește în exil. Amanta îl vizitează regulat la biroul care a devenit un refugiu pentru cei doi. Acolo fac dragoste, se ceartă, se împacă și vorbesc ore întregi – despre femeile care i-au marcat viața lui, despre sex, antisemitism, literatură și integritate personală. După premiera de la Cannes, publicația Variety a remarcat „prezența luminoasă, dar și alunecoasă a lui Lea Seydoux” în rolul unui obscur obiect al dorinței care, gradual, îi reliefează defectele protagonismului și ne ține implicați în poveste, iar Screen International că „Tromperie e emoționant și distractiv”. Un rol secundar important e jucat în filmul lui Desplechin de actrița română Mădălina Constantin!
• Alt maestru venerat pe Croazetă e Nanni Moretti, ce și-a construit reputația unui Woody Allen italian, grație unor eforturi regizorale introspective, de un umor ireverent, în care s-a distribuit în rolul principal. De multe ori și regizor și producător și scenarist, acest vizionar excentric a făcut o impresie puternică încă de la debutul comic I Am Self Sufficient (1976) și a continuat să entuziasmeze cu amestecul distinctiv de satiră, suprarealism și teme autobiografice, în succese internaționale precum La messa e finita (1984), Caro diario (1993) și Aprile (1998) care au dezvăluit fațete din ce în ce mai profunde ale personajului său. Moretti a atins cel mai mare succes comercial și de critică cu La stanza del figlio (2001), laureat cu Palme d’Or.
În 2021, Moretti a revenit cu Three Floors, povestea a trei familii care trăiesc în 3 apartamente din același complex luxos de locuințe, despre care s-a spus că ar fi „o canava intrigantă ce permite observații percutante, în special grație unor interpretări excelente venite de la luminoasa Margherita Buy, hipnotica Alba Rohrwacher și debutanta Denise Tantucci” – EDGE Media Network.
• Cu intrigantul și curajosul Cow, Andrea Arnold revine la Cannes, ca să ne arate câțiva ani din existența unei vaci de lapte engleze. „Cow nu interoghează motivele din spatele procesului – a fost de ajuns Fast Food Nation și alte filme de acest tip – dar face o treabă grozavă în a stârni, de la o scenă la alta, empatie pentru bovină și folosește această putere pentru a genera un farmec hipnotizant, plin de semnificații” titra IndieWire.
Arnold este, fără discuție, unul dintre «copiii teribili» ai Croazetei. Și primul (Red Road) și al doilea ei film (Fish Tank) au fost prezentate în Competiție la Cannes și au câștigat Premiul Juriului, înainte de a fi recompensate și cu BAFTA. În 2011, fenomenala Arnold adaptează clasicul roman ‘La răscruce de vânturi’ și participă cu Wuthering Heights la Festivalul Internațional de Film de la Veneția. În 2016, se reîntoarce în Competiție la Cannes cu American Honey și câștigă al treilea Premiu al Juriului.
• O relație extraordinară, intens artistică, a avut Aleksey German Jr. cu tatăl său, legendarul Aleksei German. Talentul e, se pare, ereditar, iar German Jr. a devenit un nume important al noii cinematografii ruse, cu prezențe în festivalurile de la Veneția și Berlin. House Arrest e primul său film în Competiție la Cannes: un profesor universitar care critică administrația orașului său, e plasat apoi sub arest la domiciliu – urmează o luptă inegală, à la David contra Goliath. „House Arrest ne face să recunoaștem adevărul inconfortabil că nu toți activiștii și intelectualii virtuoși sunt ușor de suportat, fără complicații” admite ReviewOnline.
• Dar „gloria” Cannes-ului nu o fac nu doar marii maeștri și cineaștii galonați, ci și revelațiile, tinerele talente pe care festivalul, o extraordinară rampă artistică, le descoperă și le promovează. Unul dintre ele este Kira Kovalenko, marea câștigătoare a secțiunii Un Certain Regard cu pelicula Unclenching the Fist. Într-un mic oraș minier din Osetia de Nord, tânăra Ada încearcă să fugă de atmosfera sufocantă dintr-o familie pe care o iubește la fel de mult pe cât o detestă. „Un ton vocal frenetic și o fizicitate sălbatică, neîndurătoare, leagă toate interpretările, iar fiecare personaj pare gata să țâșnească din propriul trup și, prin extensie, din viața care l-a împrejmuit”, aclamă Variety care găsește că Kovalenko a meșteșugit o „poveste captivantă, hipnotică, de-a dreptul uluitoare.”
• La fel de inclasabil e și Lamb al surprinzătorului Valdimar Johannsson, cineast care va fi prezent la București la proiecția filmului său. Un cuplu fără copii din Islanda rurală face o descoperire alarmantă în țarcul cu oi. Curând, va trebui să se confrunte cu consecințele sfidării legilor naturii, în această fabulă atmosferică și întunecată ce marchează un debut plin de o imaginație bolnavă și extrem de promițător. „E cel mai dulce și emoționant coșmar lucid pe care l-ai experimentat” scrie Rolling Stone, iar Chicago Reader punctează că „Lamb oscilează între splendid și oribil”, destule motive să înțelegem și de ce a primit Premiul pentru originalitate în secțiunea Un Certain Regard, cât și Premiul Juriului Palme Dog ex aequo.
• Hit the Road, pelicula tânărului Panah Panahi, fiul apreciatului regizor iranian Jafar Panahi, are în centru o excursie de familie haotică și tandră, de-a lungul unui peisaj aspru spre nicăieri. „Fiul cineastului iranian Jafar Panahi livrează o dramă suplă, dar impresionantă, cu excelente note comice” salută Deadline Hollywood, în timp ce Screen International observă că filmul „debordează de energie și de umor exuberant, dar poate fi și delicat de devastator”.
În 2021, Cristian Mungiu a fost președintele juriului Semaine de la Critique de la Cannes. Din secțiunea Semaine de la Critique, dedicată cineaștilor aflați la primul sau cel de-al doilea film de lungmetraj, Les Films de Cannes a Bucarest aduce în premieră națională trei dintre cele patru titluri premiate de juriul condus de regizorul român: câștigătoarea Fondation Gan a la Diffusion, comedia dtamatică Rien a foutre, cu talentata Adele Exarchopoulos în rolul principal, film deja anunțat zilele trecute, dar și Feathers și Olga.
• Feathers, regia Omar El Zohairy, Grand Prix Nespresso în Semaine de la Critique, ne face cunoștință cu o mamă pasivă, aproape invizibilă, dedicată trup și suflet soțului și copiilor săi, care este prizoniera unei existențe monotone, punctată de sarcini banale și repetitive. Un simplu truc de magie merge prost la ziua de naștere a fiului său de 4 ani și declanșează o avalanșă de dezastre absurde și improbabile. Magicianul îi transformă soțul, un tată autoritar, într-o găină. Mama nu are altă opțiune decât să-și asume rolul de cap al familiei. Luptându-se pentru supraviețuirea ei și a copiilor, ea devine treptat o femeie independentă și puternică. „O captivantă poveste absurdă, din ce în ce mai neagră, despre o eliberare treptată”, scrie Variety, iar Screen International e de părere că „pentru un film despre bărbați și găini, Feathers revelează multe despre femeile din societatea egipteană.” Feathers a mai primit și premiul criticii FIPRESCI pentru secțiunile paralele.
Înainte de a debuta în lungmetraj, egipteanul Omar El Zohairy a fost asistentul de regie al unor mari regizori egipteni, printre care Yousri Nasrallah. Al doilea scurtmetraj al său, The Aftermath of the Inauguration of the Public Toilet at Kilometer 375, realizat în 2014, este primul film egiptean selectat la Cinefondation du Festival de Cannes, urmând să primească numeroase premii la festivalurile din întreaga lume.
• Acțiunea din Olga, regia Elie Grappe, căștigătorul premiului SACD în Semaine de la Critique, se petrece în 2013. O gimnastă de 15 de ani se împarte între Elveția, unde se pregătește pentru Campionatul European și Ucraina, unde mama ei, un jurnalist, relatează evenimentele Euromaidan. „Folosindu-se de gimnaști reali ca să debuteze pe teren sigur, regizorul Elie Grappe prezintă un portret psihologic fascinant al unei tinere atlete dedicate, în prag de a obține performanța sportivă” este verdictul publicației Screen International, iar La Estatuilla crede că „regia ieșită din comun a lui Grappe generează o atmosferă, tensiune și frustrare care captează complexitățile psihologice ale unei gimnaste adolescente”.
Elie Grappe a studiat muzică clasică timp de zece ani la Conservatoire National de Lyon, apoi, în 2011, s-a alăturat Departamentului de Cinema de l’Ecole Cantonale d’Art de Lausanne, unde a absolvit în 2015. Olga este debutul lui Grappe în lungmetraj.
• Una dintre surprizele celei de-a 12-a ediții Les Films de Cannes a Bucarest este Retrospectiva Sergei Loznitsa. Ucraineanul a realizat, din 1996 și până în acest moment, 11 filme documentare care au primit numeroase premii internaționale și naționale. În 2010, primul său lungmetraj de ficțiune, My Joy, a fost prezentat în Competiție la Cannes, unde a primit premiul pentru Regie. Cea de-a doua ficțiune a sa, In the Fog, cu sublima imagine a operatorului Oleg Mutu, a fost și ea selecționată în Competiția canneză. În 2018, docu-ficțiunea Donbass e inclusă în Un Certain Regard.
Prin filmografia sa, regizorul a reușit să examineze multe momente dificile și conflictuale din istoria sovietică și post-sovietică a statelor baltice. „Fie că e vorba de ficțiune, documentar observațional sau de colaj cu materiale de arhivă, opera sa e preocupată de felul în care individualitatea e uzurpată de mase sau de felul în care aceste organisme colective sunt manevrate de-a lungul istoriei.” (MUBI)
Noul lui film documentar Babi Yar. Context a fost prezentat în acest an la Cannes, într-o proiecție specială. Sfârşit de septembrie 1941. O unitate specială a armatei naziste ucide prin împuşcare, în râpa Babi Yar din apropierea Kievului, 33 771 de evrei, fără nicio împotrivire din partea populaţiei locale. Cu ajutorul imaginilor de arhivă, filmul reconstruieşte şi aproximează vizual contextul acestei tragedii, dar şi ocupaţia nazistă în Ucraina, pe durata deceniului următor. Când memoria se transformă în uitare şi când trecutul contaminează viitorul, revine cinemaului sarcina de a spune adevărul. Babi Yar. Context a fost laureat la Cannes cu Premiul special al Juriului L‘OEil d‘Or pentru filme documentare.
• Tot din Retrospectiva Sergei Loznitsa face parte și Austerlitz, dar și State Funeral. Acesta din urmă reprezintă culminarea obsesiilor cinematografice ale lui Loznita, un film despre moartea unui singur om care a afectat viețile altor sute de milioane. Din nou, Loznitsa folosește un monumental material de arhivă: a avut acces la aproximativ 300 de role de filmări realizate în timpul serviciului funerar al lui Iosif Vissarionovici Stalin din 1953, supravegheate de șase regizori sovietici proeminenți și captate de-a lungul Uniunii Sovietice. Aceste imagini, multe dintre ele înregistrate pe o superbă peliculă color, erau destinate unui film documentar intitulat The Great Farewell care a fost proiectat doar o singură dată, în 1953, și a fost interzis imediat după moartea dictatorului, pentru că tot ce reamintea de cultul personalității lui Stalin era considerat un tabu periculos. „Loznitsa a transformat tot acest material ideologic într-un eseu intelectual provocător, care învinge propaganda cu propriile arme, expunând, printre altele, cum mulțimea perplexă participa în ceea ce ar putea fi descris drept un doliu performativ, ritualizat. E momentul în care sufletul URSS evadează din propriul său trup” – MUBI
• Puțini actori își merită cu adevărat etichetă de „monstru sacru”, dar marele nostru Victor Rebengiuc se numără, cu siguranță, printre ei. Această veritabilă instituție artistică a împlinit 88 de ani. Cu acest prilej, Les Films de Cannes a Bucarest îl celebrează într-o gală care dă ocazia publicului să petreacă 88 de minute cu Victor Rebengiuc, care va fi în conversație cu Cătălin Ștefănescu la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României vineri, 29 octombrie, de la ora 19:30.
Mai mult, spectatorii îi vor putea admira enormul talent, într-o retrospectivă ce cuprinde trei dintre capodoperele în care a jucat, toate prezente la vremea lor la Cannes și devenite clasice: Pădurea spânzuraților (Premiul pentru Regie, 1965), Prea târziu (Competiție, 1996) și Balanța (Proiecție specială, 1991). „În fiece apariţie a lui Rebengiuc există o încordare de frânghie gata să se rupă. Rareori filmul a dat peste un interpret de asemenea intelectualitate colţuroasă, tăioasă chiar dacă nu ştii cum să o apuci, peste un om atât de ars pe dinăuntru, atât de făcut pentru film. Şi cum un film adevărat este o scufundare în adâncuri de suflet, celor mai mulţi le trebuie masca de respirat. Lui Rebengiuc nu-i trebuie” – Magazin special Cinema 1978
Despre rolul din Pădurea spânzuraților, filmul care i-a prilejuit prima ieșire în occident, la Festivalul de la Cannes, marele actor spunea, într-un interviu din 1996 din ProCinema, că a fost o adevărată școală pentru el. „Ochiul sigur al lui Ciulei te controla și te viza. Am repetat ca la teatru. Pentru prima dată regăseam munca cu rolul, pentru că Ciulei știa să te aducă unde trebuie. Știa ce vrea să obțină și cum să obțină de la actor, cu delicatețe, cu persuasiune, cu magnetismul pe care-l are doar el”. Iar criticul de film Magda Mihăilescu ne invită să observăm multele nuanțe ale performanței sale: „Există o candoare în Apostol Bologa. Candoarea unui tânăr sigur de o anume ordine a lucurilor. Nu luați această candoare drept serenitate. Bologa-Rebengiuc nu va fi seren și împăcat cu sine până când nu realizează adevăratul său destin: sentința cu moartea, izbăvirea, evadarea din cercul de foc al marilor minciuni și al absurdității”.
Rebengiuc este mare și în roluri „mici” ca întindere, dar memorabile, cum ar fi cel al directorului lucid și neputincios din Prea târziu sau cel al preotului de țară din Balanța. Despre acest fenomenal rol episodic (TRAILER) în care a furat, practic, scena, actorul spunea în același interviu: „Încă o întâlnire cu Pintilie, încă o nebunie memorabilă. Câteva nopți de filmare în creierul munților și un personaj extraordinar pe care l-am interpretat cu voluptate”.
• Ca în fiecare an, Les Films de Cannes a Bucarest reunește filmele premiate în festivalurile mari cu cea mai înaltă distincție și le prezintă în Ziua de Aur. Astfel, anul acesta se pot vedea pe marile ecrane Titane, Palme d’Or – Cannes 2021, filmul «cu casa închisă în mai puțin de 10 minute» al ediției de anul acesta, L’Evenement, Leul de Aur – Veneția, septembrie 2021 (într-o proiecție închisă, oferită prin amabilitatea Independența Film, în cadrul evenimentului Managing Talents – dedicat doar actorilor!), dar și Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Ursul de Aur – Berlinale, 2021, un „joc cinematografic îndrăzneț și hilar” (IndieWire) marca Radu Jude (TRAILER).
• Fragile este un serial documentar despre vulnerabilitatea, dar și despre puterea femeilor. Proiectul își propune să documenteze și să redea poveștile de viață ale unor femei din România aflate în luptă cu abuzurile, cu tensiunile create de prejudecățile celorlalți și de așteptările societății. Poveștile sunt spuse sub forma unor monoloage-mărturisire interpretate de actrița Ioana Flora, care le personifică, pe rând, pe fiecare dintre cele care au avut curajul să-și spună povestea. Episoadele sunt regizate de Ioana Mischie, iar primele cinci au fost deja publicate pe platforma proiectului. Spectatorii Les Films de Cannes a Bucarest vor avea ocazia să le vadă și pe următoarele cinci, în premieră absolută, într-o proiecție ce va avea loc miercuri, 27 octombrie, de la ora 19:00 la Grădina Verona. După proiecție, realizatorii invită spectatorii la o dezbatere pe marginea subiectului și vor dezvalui următoarea etapă a proiectului.
Festivalul oferă, pentru al doilea an la rând, o selecție valoroasă, online pe Orange TV Go, ce va începe pe 22 octombrie cu cinci dintre cele mai interesante comedii franceze din ultimii ani, și va continua cu filmele din secțiunea Focus Rebengiuc, și cu Retrospectiva Sergei Loznitsa. Filmele vor fi disponibile online, gratuit, timp de 24 de ore, câte unul pe zi (conform programului anunțat pe FilmedeFestival.ro) în Orange TV Go – în aplicație sau pe adresa de internet TVGo.Orange.ro.
Le Discours (TRAILER) de Laurent Tirard – Selecția Oficială Cannes 2020, Mandibules (TRAILER) de Quentin Dupieux – în afara competiției, Veneția 2020, Le Redoutable (TRAILER) de Michel Hazanavicius – în Competiție, Cannes 2017, Un beau soleil interieur și Au revoir la-haut sunt filmele care vă vor binedispune începând din 22 octombrie pe Orange TV Go.
Programul online include și serialul documentar Fragile și va fi completat cu selecția Filminute organizată în colaborare cu Festivalul international de film de 1 minut, care îi provoacă pe cineaștii, scenariștii, animatorii, artiștii și producătorii de conținut creativ să realizeze și să înscrie cele mai bune producții de maximum 60 de secunde. Filmele sunt eligibile pentru Premiul Publicului.
Sectiunea Focus Semaine de la Critique este prezentată de Nespresso. Focus Victor Rebengiuc și Gala 88 de minute cu Victor Rebengiuc sunt realizate cu sprijinul Sun Wave Pharma.
Biletele online se achiziționează de pe Eventbook.ro!
Festival prezentat de Orange România, partener de tradiție al evenimentului.
Inspirat de: UniCredit Bank
Mașina oficială a festivalului: Renault
Cafeaua festivalului: Nespresso
Festival hub: Lokal
Cu sprijinul: Sun Wave Pharma, Apa Nova, Groupama, DACIN SARA, Mercure Hotels, Catena
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii, CNC România, SACD, Ambasada Franței și Institutul Francez din România
Proiect co–finantat de Primăria Capitalei prin ArCuB în cadrul programului ‘București – Oraș deschis’ 2021.
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Română, Avanpost, MultiMedia Est, Europa Cinemas, SERVE, Librăriile Cărturești, Grădina Verona, Eventbook
Cea de-a 12-a ediție Les Films de Cannes a Bucarest este organizată de Asociația Cinemascop și Voodoo Films.
CineGhid este partener media al Les Films de Cannes a Bucarest 2021.
Detalii: filmedefestival.ro sau pagina de Facebook Les Films de Cannes a Bucarest