Haideţi la “Arest”, de vineri! Deținuții de la Rahova au facut-o deja.

Arest — cel mai neașteptat film al toamnei, selectat la Karlovy Vary şi TIFF Transilvania, de vineri în cinematografe

Filmul a avut recent câteva proiecții speciale în prezența echipei, printre cei care au văzut filmul înainte de premiera în cinematografe aflându-se și o parte dintre deținuții Penitenciarului București-Rahova care au avut ocazia să discute la final cu regizorul Andrei Cohn și actorul Iulian Postelnicu.

„Toate filmele despre perioada comunistă ne înfățișează ca victime, niște victime aproape eroi, victime ușor de îndrăgit, însă eu nu-mi amintesc să fi fost așa. Am fost doar victime, dar nu ca acelea din filmele de la Hollywood. Am fost genul acela de victimă de care ai putea să te rușinezi” spune Andrei Cohn într-unul din interviurile recente. „Am făcut filmul mai mult pentru mine, dintr-o anume furie față de mine. Nu e un film despre fapte istorice, ci mai mult despre sentimentele mele despre trecut. Cred că singurul mod de a merge mai departe este să ne recunoaștem trecutul așa cum a fost și să sperăm că următoarea dată vom fi mai buni.”

Seria proiecțiilor speciale continuă, Arest va putea fi văzut în următoarele zile la: Penitenciarul București-Jilava, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, Cinema Elvira Popescu în cadrul Nopții Albe a Filmului Românesc, la Sibiu în cadrul programului ESTE Filmul de Miercuri, pe terasa Promenada Mall din București în cadrul Festivalului Filmelor Românești, la Iași și la Cinema Muzeul Țăranului. Toate proiecțiile vor avea loc în prezența regizorului și a actorilor.

„Comunismul a avut determinarea de a trece cu buldozerul peste tot ce a considerat că nu-i este prieten, iar noi nu am făcut același lucru cu comunismul.” – Andrei Cohn

Vara lui 1983. Arhitectul Dinu Neagu, împreună cu soția și cei doi copii, sunt pe o plajă de nudiști dintr-o zonă industrială. Dintr-o mașină coboară doi securiști care îl iau pe Dinu la București pentru o declarație despre care nu-i oferă prea multe detalii.

„Politrucii, securiștii și torționarii nu au înfundat pușcăria, au condus România în ultimii 30 de ani, au devenit antreprenori de succes și-ți dau flash-uri pe autostradă din limuzine negre, asemănătoare cu Volgile de aceeași culoare de altădată” mărturisește Andrei Cohn.

Filmul îi are în distribuție pe Iulian Postelnicu și Alexandru Papadopol, alături de Andras Hathazi, Liviu Pintilieasa și Sorin Cociș. Scenariul este semnat de Andrei Cohn și Alexandru Negoescu, iar dialogurile sunt scrise de Andrei Cohn, imaginea de Andrei Butică, iar producătorul filmului este Anca Puiu de la Mandragora. Distribuit în România de Iadasarecasa, Arest are premiera pe 20 septembrie în cinematografele din București, Botoșani, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Pitești, Sibiu și Timișoara, urmând să ajungă și în alte orașe în săptămânile următoare.

În anii ’80 mureai de frică sau mureai de râs.

Arest, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Andrei Cohn – cunoscut deja publicului pentru Acasă la tata, lansat în 2015 – a avut premiera internațională în cadrul celei de-a 54-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary – East of the West Competition, și a fost distins la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania cu Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj.

Mai multe informații: Facebook.com/ArestFilmul

Un film finanțat de: CNC, TVR

Parteneri: DACIN SARA, Chainsaw Europe, Publicis Romania, Me, Group M Romania, Spoon Media, Havas Romania, Petrom, Vodafone, Aqua Carpatica, Groupama Asigurări, SLooP, Piticool ART, Cosmopolis, Avis, BCR, Albalact, Jacobs, Promenada Mall

CineGhid este partener media al acestui film!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *