Festivalul Filmului European (FFE) revine pentru a paisprezecea oară la Timișoara
FFE 2022 revine la Timișoara, după deschiderea din 10 mai, când a fost proiectat filmul realizat la distanţă în cei peste cinci ani de detenție executați de către Oleg Sentsov, regizorul condamnat de Putin la 20 de ani de închisoare, aflat în acest moment pe front în Ucraina!
Festivalul Filmului European e înapoi în Capitala Europeană a Culturii 2023, în perioada 24-26 iunie, pentru trei zile, în foarte proaspăt reabilitatul Cinema Victoria, cu intrare liberă!
Recomandari FFE Timișoara 2022:
Le Coeur noir des forets / Dark Heart of the Forest / În adâncul pădurii (r. Serge Mirzabekiantz | 2021)
(sâmbătă, 25 iunie, 15:00)
Nikolai, 16 ani, își petrece timpul între centre de plasament și familii adoptive. Singuratic și bântuit de abandonul părinților săi, visează să-și întemeieze o familie. Când Camille, în vârstă de 15 ani, șocantă și obraznică, ajunge la centru, Nikolai o convinge să meargă să locuiască împreună în pădure.
Selecţionat la Tallin.
De Nos freres blesses / Faithful / My Traitor, My Love (r. Helier Cisterne | 2020)
(sâmbătă, 25 iunie, 19:00)
În 1954, Helene (interpretată de încântătoarea Vicky Krieps) se îndrăgostește de Fernand și îl urmează la Alger. Acolo descoperă frumusețea oraşului şi atașamentul pe care Fernand îl poartă patriei sale. Când Algeria și Franța intră într-un sângeros conflict, iar Fernand – idealist şi susţinător al independenţei – este arestat, viețile lor sunt bulversate. Inspirat dintr-o povestea reală!
Sabaya (r. Hogir Hirori | 2021)
(duminica, 26 iunie, 15:00)
Mahmud, Ziyad și grupul lor își riscă viețile încercând să salveze femei și fete yazidite ținute captive de ISIS ca sabaya (sclave sexuale) în Al-Hawl din Siria, cea mai periculoasă tabără pentru refugiați din Orientul Mijlociu.
Premiat la Sundance! Selecţionat la CPH:DOX.
Leonora addio (r. Paolo Taviani | 2022)
(duminică, 26 iunie, 19:00)
Luigi Pirandello a lăsat instrucțiuni clare legate de moartea sa: să nu fie înmormântat și să nu aibă loc nicio ceremonie. Cu toate acestea, au avut loc 3 înmormântări. Filmul spune povestea călătoriei aventuroase a cenușii lui Pirandello de la Roma la Agrigento, printre accidente, întâlniri și viziuni.
Premiat în februarie la Berlinale!
Selecția filmelor europene de anul acesta e curatoriată de Cătălin Olaru. Mai multe detalii pe ffe.ro.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene, Primăria Municipiului Timișoara și Centrul de proiecte Timișoara.
CineGhid este partener media al Festivalului Filmului European 2022.