Cele mai bune filme româneşti, nominalizate la Gala Premiilor UCIN 2020 (CÂŞTIGĂTORII)

A 48-a ediție a Galei UCIN va avea loc pe 21 septembrie 2020 la Teatrul Național București

Urmând tradiția începută în 1972, Uniunea Cineaștilor din România va premia în cadrul Galei Premiilor UCIN 2020 cele mai bune filme româneşti ale anului trecut. În pofida dificultăților generate de pandemie, cea de-a 48-a ediție a Galei Premiilor UCIN va avea loc pe 21 septembrie 2020, la Sala Studio a Teatrului Național București, cu toate măsurile de precauție și securitate sanitară dictate de starea de alertă. Așa cum filmul a fost prezent, de-a lungul timpului, și în zilele de sărbătoare și în cele de război, a venit rândul să fie păstrată vie încrederea și speranța, atât a publicului, cât și a creatorilor din multele domenii diferite care conlucrează în cinematografie.

Acum, mai mult ca oricând, UCIN România își dorește să sprijine valorile și să recompenseze performanțele. Anul 2019 a adus o schimbare în cinematografia românească: genuri diferite, mai multe povești și poate un discurs mai accesibil și mai atrăgător pentru public. Cinefilii sunt așteptaţi cu nerăbdare să se întoarcă în număr cât mai mare în sălile de cinema, iar cineaștii să repornească motoarele pe platourile de filmare. Iar anul acesta toți cei care iubesc filmul românesc și așteaptă cu nerăbdare să afle cine sunt premianții, vor putea vedea în direct Gala UCIN 2020.

2020 este anul în care întregul eveniment va fi transmis în direct pe postul TV CineMaraton, dar și pe rețelele de socializare Gala UCIN. Astfel, începând cu ora 18:00, publicul poate vedea sosirea invitaților pe covorul roșu și poate afla impresiile celor prezenţi. De la ora 19:00 transmisiunea se va muta în sală, unde publicul va putea urmări spectacolul și gala de decernare. Pe scenă vor urca unele dintre cele mai apreciate personalități ale momentului, printre care Dorel Vișan, Tudor Giurgiu, Horia Brenciu, Ozana Barabancea, Mircea Baniciu sau Andreea Marin.

Juriul de preselecţie a avut de ales cele mai bune producţii româneşti ale anului 2019, din peste 70 de filme înscrise în concurs. Iar în 2020, juriul de competiţie este compus din Stere Gulea (câştigătorul Marelui Premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Margareta Nistor şi Dorel Vişan.

Hotărârea UCIN de a nu întrerupe tradiția de acordare a premiilor profesionale mi se pare că ține mai mult de viitor decât de prezent. Prin asta UCIN vrea să dea un semn de speranță domeniului cinematografic greu încercat de COVID-19. Suntem într-o situație grea, dar vom supraviețui!” spune Stere Gulea, regizor și scenarist, câștigător al marelui premiu la Gala Premiilor UCIN 2019.

Nominalizările din acest an sunt:

🎬 Marele Premiu şi Trofeul UCIN
La Gomera, regia Corneliu Porumboiu (CÂŞTIGĂTOR)
• Cardinalul, regia Nicolae Mărgineanu
• Călătoria fantastică a Maronei, regia Anca Damian

🎬 Premiul Special al Juriului
Călătoria fantastică a Maronei, regia Anca Damian (CÂŞTIGĂTOR)
• Între chin și amin, regia Toma Enache
• Maria, Regina României, regia Alexis Sweet Cahill

🎬 Premiul pentru regie „Lucian Pintilie”
Tudor Giurgiu pentru Parking (CÂŞTIGĂTOR)
Marius Olteanu pentru Monștri
Cătălin Mitulescu pentru Heidi

🎬 Premiul pentru scenariu
Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru Cărturan (CÂŞTIGĂTOR)
Elena Enache, Toma Enache, Eugen Cojocariu pentru Între chin și amin
Marin Mălaicu-Hondrari, Tudor Giurgiu pentru Parking
Brigitte Drodtloff, Maria-Denise Theodoru pentru Maria, Regina României

🎬 Premiul pentru imagine
Gabriel Kosuth pentru Cardinalul și Maria, Regina României
Marius Panduru pentru Parking
Tudor Mircea pentru La Gomera (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru costume
Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)
Luminița Mihai pentru Cardinalul
Cireșica Cuciuc pentru Heidi

🎬 Premiul pentru decor
Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)
Sonia Nolla pentru Parking
Dumitru Nicodim pentru Cardinalul

🎬 Premiul pentru interpretare feminină
Judith State pentru rolul Dana din Monștri
Dana Rogoz pentru rolul Mo din MO
Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru interpretare masculină
Constantin Cotimanis pentru rolul Ciumău din Între chin și amin
Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din Cardinalul (CÂŞTIGĂTOR)
Mihai Smarandache pentru rolul Adrian din Parking

🎬 Premiul pentru interpretare feminină rol secundar
Julieta Szonyi pentru rolul Mama din La Gomera (CÂŞTIGĂTOR)
Mădălina Craiu pentru rolul Vera din MO
Coca Bloos pentru rolul Mama Tia din Zavera

🎬 Premiul pentru interpretare masculină rol secundar
Richard Bovnoczki pentru rolul Enache Viziran din Cardinalul
Anghel Damian pentru rolul Prințul Carol din Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)
Bogdan Dumitrache pentru rolul Chirvasiu din Heidi

🎬 Premiul pentru montaj
Nita Chivulescu pentru Cardinalul
Roxana Szel pentru La Gomera (CÂŞTIGĂTOR)
Ruxandra Mihai pentru Între chin şi amin

🎬 Premiul pentru sunet
Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp, Christian Holm pentru La Gomera
Lukas Moudry, Diana Sagrista pentru Parking
Ioan Filip, Dan-Ștefan Rucăreanu pentru Monștri
Cristinel Şirli pentru Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu”
Pablo Pico pentru Călătoria fantastică a Maronei (CÂŞTIGĂTOR)
Cornel Țăranu pentru Cardinalul
Cristian Lolea pentru Zavera

🎬 Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune
• Celed, regia Anghel Damian
Havana, Cuba, regia Andrei Huțuleac (CÂŞTIGĂTOR)
• Afganistanii, regia Adrian Silișteanu

🎬 Premiul pentru film documentar lungmetraj
Timebox, regia Nora Agapi (CÂŞTIGĂTOR)
• Jurnalul familiei –escu, regia Șerban Georgescu
• Distanța dintre mine și mine, regia Mona Nicoară

🎬 Premiul pentru film documentar scurtmetraj
Creativ, regia Ioana Grigore (CÂŞTIGĂTOR)
• Ultimul Părinte, regia Alma Buhagiar
• El iubește ochii mei, regia Enxhi Rista

🎬 Premiul pentru film de animație
• Călătoria fantastică a Maronei, regia Anca Damian
Opinci, regia Anton Groves, Damian Groves (CÂŞTIGĂTOR)
• Despre ce naiba să scriu, regia Matei Monoranu

 🎬 Premiul pentru film de televiziune
1989 – Decembrie Roșu, regia Răzvan Butaru, Cornel Mihalache
Regina-mamă Elena: Regina celor 4 exiluri, regia Camelia Csiki (CÂŞTIGĂTOR)
Arsenie Boca – Adevăr, mit, mistificare, regia Cristina Andrei

🎬 Premiul Opera Prima „Alexandru Tatos”
MO
, regia Radu Dragomir (CÂŞTIGĂTOR)
• Monștri
, regia Marius Olteanu
• Cărturan, regia Liviu Săndulescu

🎬 Premiul pentru machiaj
Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru Maria, Regina României (CÂŞTIGĂTOR)
Florina Mărcuță pentru Între chin și amin
Ticulina Truică pentru Cardinalul

🎬 Premiul Speranțe cinematografice
• Vânătoare de hipopotam şi crocodil, regia Germain Kanda
Ultimul Părinte, regia Alma Buhagiar (CÂŞTIGĂTOR)
• Contraindicații, regia Lucia Chicoş

🎬 Premiul “Asociaţiei criticilor şi filmologilor UCIN” pentru cel mai bun film
La Gomera (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul presedintelui UCIN
Dana Rogoz pentru rolul Mo din MO (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiile Academice UCIN
regizorul Dinu Tănase (CÂŞTIGĂTOR)
regizorul Constantin Vaeni (CÂŞTIGĂTOR)
actorul Florin Piersic (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premii de excelență
actriţa Tora Vasilescu (CÂŞTIGĂTOR)
monteuza Melania Oproiu (CÂŞTIGĂTOR)
regizorul Radu Igazsag (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Diplomă de excelență
animatorul Roland Pupăză (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Menţiune specială
regizorul Toma Enache (CÂŞTIGĂTOR)

Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul Galelor UCIN ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice româneşti ale anului anterior.

Gala Premiilor UCIN 2020 este un eveniment organizat de UCIN, în parteneriat cu CNC, proiect finanțat de Ministerul Culturii, ICR şi DACIN SARA, produs de ASIS Mapamond şi Revolver Events.

Partenerii & susținători: Diamond – Adesgo, Gerovital, Hedone, Parmafood – Green Coco & Veuve du Vernay, Miau – Clara Rotescu, Trends – Adina Buzatu, Domeniile Panciu, Parfum Flower Company, Artego, Yummy Tummy, Pop Cola, Ana Are, Snobbish Society, Paradis Noblesse, Sano, Sicuro Slim, Zen Art Deco, Econcept, Energy Hub, West Life Fitness & Aerobic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *