Cele mai bune filme româneşti nominalizate la Gala Premiilor UCIN 2019 (CÂŞTIGĂTORII)

Teatrul Național București va găzdui, pe 27 mai 2019, cea de-a 47-a ediție a Galei Premiilor UCIN

Gala Premiilor UCIN 2019 va pune în scenă un spectacol care gravitează în jurul melodiilor consacrate din filme celebre. Evenimentul va fi acompaniat de acordurile Orchestrei Metropolitane București, condusă de Daniel Jinga, aflat deja la al treilea an de participare la Gala UCIN. Sub bagheta sa, orchestra va interpreta, alături de artiști români de valoare, melodii din filme care au rămas în conştiinţa publicului, marcând diferite momente din istoria cinematografiei.

Ceremonia va reuni aproape 500 de invitați de renume – personalități, vedete și oameni de cultură, cinema și televiziune, care vor păşi pe covorul roşu sau pe scena TNB: Tora Vasilescu, Mircea Diaconu, Olimpia Melinte, Adrian Titieni, Mihai Bisericanu, Ovidiu Lipan ‘Țăndărică’, Adina Pintilie, Iuliana Tudor, Amalia Enache, Virgil Ianțu, Rodica Negrea, Iulia Lumânare, Ana Ciontea, Nicolae Mărgineanu, Paul Negoescu și mulţi alţii.

Gala UCIN 2019 va fi filmată şi difuzată ulterior de postul naţional TVR 3, partener oficial al evenimentului.

Din juriul acestei ediţii, prezidat de reputatul regizor Cristi Puiu, fac parte, printre alţii, şi regizorul Iosif Demian, Radu Igazsag – regizor de film de animație, Adrian Silişteanu – director de imagine şi regizor, Tora Vasilescu – actriță.

Pentru filmele din anul 2018 nominalizările sunt:

🎬 Marele Premiu şi Trofeul UCIN
Pororoca, regia Constantin Popescu
Moromeții 2, regia Stere Gulea (CÂŞTIGĂTOR)
Touch Me Not, regia Adina Pintilie

🎬 Premiul Special al Juriului
Touch Me Not, regia Adina Pintilie (CÂŞTIGĂTOR)
Charleston, regia Andrei Crețulescu
Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, regia Radu Jude

🎬 Premiul pentru regie
• Stere Gulea pentru Moromeții 2
• Anca Damian pentru Moon Hotel Kabul
Constantin Popescu pentru Pororoca (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru scenariu
• Ioana Uricaru, Tatiana Ionașcu pentru Lemonade
Paul Negoescu pentru Povestea unui pierde-vară (CÂŞTIGĂTOR)
• Anca Damian, Lia Bugnar pentru Moon Hotel Kabul

🎬 Premiul pentru imagine
Marius Panduru pentru În pronunțare (CÂŞTIGĂTOR)
• Vivi Drăgan Vasile pentru Moromeții 2
• Barbu Bălășoiu pentru Charleston

🎬 Premiul pentru costume
• Iuliana Vîlsan pentru Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari
Dana Păpăruz pentru Moromeții 2 (CÂŞTIGĂTOR)
• Elena Frățilă pentru Dragoste 1. Câine

🎬 Premiul pentru decor
Cristian Niculescu pentru Moromeții 2 (CÂŞTIGĂTOR)
• Adrian Cristea pentru Touch Me Not
• Iuliana Vîlsan pentru Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari

🎬 Premiul pentru interpretare feminină
• Silvana Mihai pentru rolul din Câteva conversații despre o fată foarte înaltă
• Cosmina Stratan pentru rolul Irina din Dragoste 1. Câine
Iulia Lumânare pentru rolul Cristina din Pororoca (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru interpretare masculină
Horațiu Mălăele pentru rolul Ilie Moromete din Moromeții 2 (CÂŞTIGĂTOR)
• Bogdan Dumitrache pentru rolul Tudor din Pororoca
• Valeriu Andriuță pentru rolul Simion din Dragoste 1. Câine

🎬 Premiul pentru interpretare feminină rol secundar
• Magda Catone pentru rolul mama Melaniei din Scurtcircuit
Rodica Negrea pentru rolul d-na Preda din Moon Hotel Kabul (CÂŞTIGĂTOR)
• Ana Ciontea pentru rolul d-na Antonescu din Charleston

🎬 Premiul pentru interpretare masculină rol secundar
• Constantin Dogioiu pentru rolul Pricop din Pororoca
Alexandru Dabija pentru rolul Movilă din Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (CÂŞTIGĂTOR)
• Iosif Paștina pentru rolul Niculae din Moromeții 2

🎬 Premiul pentru montaj
Cătălin Cristuțiu pentru Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari (CÂŞTIGĂTOR)
• Mircea Oltean pentru Lemonade
• Dana Bunescu, Alexandra Gulea pentru Moromeții 2

🎬 Premiul pentru sunet
Mihai Bogos, Vincent Arnardi pentru Pororoca (CÂŞTIGĂTOR)
• Sebastian Zsemlye pentru În pronunțare
• Dominik Dolejsi pentru Touch Me Not

🎬 Premiul pentru muzică originală „Adrian Enescu”
• Vasile Șirli pentru Moromeții 2
Massimiliano Nardulli pentru Charleston (CÂŞTIGĂTOR)
• Hristo Namilev pentru Povestea unui pierde-vară

🎬 Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune
Bogdan Mureșanu pentru Cadoul de Crăciun (CÂŞTIGĂTOR)
• Anghel Damian pentru Michelangelo
• Sarra Tsorakidis pentru Iedera
• Emanuel Pârvu pentru Totul e foarte departe
• Andra Chiriac pentru Granițe
• Lorand Gabor pentru Cum înalți un zmeu

🎬 Premiul pentru film documentar lungmetraj si scurtmetraj
• Ana Dumitrescu pentru Licu, o poveste românească
• Cornel Mituț pentru trilogia Măndița
Alexandru Mavrodineanu pentru Caisă (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul pentru film de animație
Anca Damian pentru Telefonul (CÂŞTIGĂTOR)
• Elena Ciolacu pentru Micul erou
• Laura Pop pentru Monstrul

🎬 Premiul pentru film de televiziune
• Ana Preda pentru Pe cale: Despre voință și schimbare
Răzvan Butaru pentru Locul din care toți vor să plece (CÂŞTIGĂTOR)
• Dominic Dembinski pentru filmul Apostolul Bologa

🎬 Premiul de debut Opera Prima „Alexandru Tatos”
Mihaela Popescu pentru În pronunțare (CÂŞTIGĂTOR)
• Ivana Mladenovici pentru Soldații. Poveste din Ferentari
• Ioana Uricaru pentru Lemonade

🎬 Premiul pentru machiaj
Corina Căldăraru pentru Scurtcircuit (CÂŞTIGĂTOR)
• Bianca Boeroiu pentru Dragoste 1. Câine
• Dana Roșeanu, Iulia Roșeanu, Domnica Bodogan pentru Moromeții 2

🎬 Premiul pentru cea mai bună prestație a unui actor neprofesionist
Vasile Pavel-Digudai pentru rolul Alberto din Soldații. Poveste din Ferentari (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul preşedintelui UCIN:
Alexandru Nagy pentru rolul Mitu din Moon Hotel Kabul (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiul “Asociatiei criticilor si filmologilor UCIN” pentru cel mai bun film:
Moromeții 2 (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premiile Academice UCIN
directorul de imagine Francisc Patakfalvi (CÂŞTIGĂTOR)
regizorul Nicolae Mărgineanu (CÂŞTIGĂTOR)
directorul de imagine Florin Mihăilescu (CÂŞTIGĂTOR)

🎬 Premii de excelență:
actorul Doru Ana (CÂŞTIGĂTOR)
regizorul Tedy Necula (CÂŞTIGĂTOR)
actorul Papil Panduru (CÂŞTIGĂTOR)

Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România, iar din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul Galelor UCIN ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior.

Gala Premiilor UCIN 2019 este un eveniment organizat de UCIN, în parteneriat cu CNC, proiect finanțat de Ministerul Culturii, produs de Revolver Events.

Sponsori: Alira, Cocoșu Roșu, Diamond – Adesgo, Gerovital, Hedone, DAV Global, Clinica MASAYA, Opulence Ballroom, Parmafood (Green Coco, Veuve du Vernay), Mister Rose, Miau – Clara Rotescu, Trends – Adina Buzatu, Organic India România, BALANS Salon, PRO Nutrition, Inovenio Glassware

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *