Cele mai bune filme româneşti nominalizate la Gala Premiilor UCIN 2018 (CÂŞTIGĂTORII)

Manuela Hărăbor prezintă Gala Premiilor Uniunii Cineaştilor din România 2018

Ajunsă la cea de-a 46-a ediție, Gala Premiilor UCIN, unul dintre cele mai așteptate evenimente anuale, celebrează și sprijină și în 2018 valorile cinematografiei românesti. Evenimentul, care va avea loc luni, 28 mai, la Teatrul Naţional Bucureşti, va fi în sine un spectacol, filmat şi difuzat ulterior de TVR.

Manuela Hărăbor, celebră pentru rolul din Pădureanca (1986), una dintre cele mai frumoase actriţe române din toate timpurile, este amfitrioana Galei Premiilor UCIN 2018, eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România şi Revolver Events. Pe scena Teatrului Naţional Bucureşti se vor reuni mari nume ale cinematografiei românești, intr-o ceremonie de premiere a tuturor celor care în anul precedent au excelat în acest domeniu, au reprezentat România în lume și au adus o contribuție importantă în industria cinematografică.

Ana Ularu, Mirela Zeţa, Dragoş Buliga, Dan Nuțu, Ioana Flora, Vlad Păunescu şi George Ivaşcu (actualul Ministru al Culturii) sunt doar câteva dintre personalitătile care vor fi invitate pe scenă de catre Manuela Hărăbor pentru a decerna premiile câştigătorilor la cele peste 20 de categorii nominalizate de Uniunea Cineaştilor din România. In plus, Anca Ţurcaşiu, Aurelian Temişan, Mihai Mărgineanu, Cristian Iacob, Adriana Trandafir, Cristina Juncu și Adrian Nour “joacă roluri” speciale în spectacolul galei, pregătind momente artistice surpriză atât pentru publicul din sală, cât şi pentru cei care vor urmări difuzarea Galei Premiilor UCIN 2018 de către TVR.

Din juriul acestei ediţii, prezidat de regizorul Dan Piţa, fac parte unele dintre cei mai importante personalităţi din domeniu: Vlad Păunescu, Dana Duma, Radu Corciova, actriţa Dana Dogaru, Bogdan Ficeac, Șerban Marinescu, criticul de film Magda Mihăilescu, Laurenţiu Damian, preşedintele UCIN.

Nominalizările celei de-a 46-a ediții a Galei Premiilor UCIN sunt:

Marele Premiu si Trofeul Uniunii Cineaştilor:

 ·Fixeur, regia Adrian Sitaru (CÂŞTIGĂTOR)
·Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer
·Un pas în urma serafimilor, regia Daniel Sandu

Premiul Special al Juriului:

 ·Ana, mon amour, regia Călin Peter Netzer (CÂŞTIGĂTOR)
·Perfect sănătos, regia Anca Damian
·Breaking News, regia Iulia Rugină

Premiul pentru regie:

·Daniel Sandu pentru Un pas în urma serafimilor
 ·Călin Peter Netzer pentru Ana, mon amour (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Adrian Sitaru pentru Fixeur

Premiul pentru scenariu:

 ·Daniel Sandu pentru Un pas în urma serafimilor (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Dan Chişu pentru Aniversarea
 ·Anca Miruna Lăzărescu pentru La drum cu tata

Premiul pentru imagine:

·Andrei Butică pentru Ana, mon amour
 ·Oleg Mutu pentru filmele Perfect sănătos şi Vara s-a sfârşit (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Pătru Păunescu pentru filmele Limba paternă şi Portrete în pădure

Premiul pentru costume:

·Cireşica Cuciuc pentru Un pas în urma serafimilor
 ·Doina Levintza, Adina Bucur pentru 6,9 pe scara Richter (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Velica Panduru pentru Aniversarea

Premiul pentru decor:

·Andreea Popa pentru 6,9 pe scara Richter
 ·Călin Papură pentru Octav
 ·Alexandra Alma Ungureanu pentru Perfect sănătos (CÂŞTIGĂTOR)

Premiul pentru interpretare feminina:

·Ela Ionescu pentru rolul Ana din Dimineaţa care nu se va sfârşi
 ·Diana Cavallioti pentru rolul Ana din Ana, mon amour (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Ana Radu pentru rolul Meda din Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
 ·Voica Oltean pentru rolul Simona din Breaking News 

Premiul pentru interpretare masculina:

 ·Mircea Postelnicu pentru rolul Toma din Ana, mon amour (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Anghel Damian pentru rolul Andrei din Perfect sănătos
 ·Aaron Tudor Istodor pentru rolul Radu din Fixeur

Premiul pentru interpretare feminina rol secundar:

·Diana Spătărescu pentru rolul Anca din Fixeur
 ·Ana Ciontea pentru rolul Maria din Mariţa
 ·Amalia Ciolan pentru rolul Maria din Offstage (În culise) (CÂŞTIGĂTOR)

Premiul pentru interpretare masculina rol secundar:

 ·Ali Amir pentru rolul Aid din Un pas în urma serafimilor (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Emanuel Pârvu pentru rolul Sandu din Aniversarea
 ·Adrian Văncică pentru rolul din Ultima zi

Premiul pentru montaj:

·Cătălin Cristuţiu pentru filmele Breaking News şi 6,9 pe scara Richter
 ·Dana Bunescu pentru Ana, mon amour (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Ștefan Pârlog pentru Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor

Premiul pentru sunet:

 ·Mihai Orăşanu pentru filmele Portrete în pădure şi Lovesc, deci exist (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Frederic Thery pentru Perfect sănătos
 ·Florin Tăbăcaru pentru Breaking News

Premiul pentru muzica originala “Adrian Enescu”:

 ·Marius Leftărache pentru Un pas în urma serafimilor (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Mihai Pocorschi pentru Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor
 ·Vladimir Cosma pentru Octav

Premiul pentru scurtmetraj de fictiune:

·Andrei Huţuleac pentru Offstage (În culise)
 ·Adrian Silişteanu pentru Scris/Nescris (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Conrad Mericoffer pentru Când afară ninge

Premiul pentru film documentar de lungmetraj si scurtmetraj:

 ·Andrei Teodorescu pentru Muzică de petrecere (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Francisc Mraz pentru Combinat de ateliere
 ·Andrei Dăscălescu pentru Planeta Petrila

Premiul pentru film de animatie:

 ·Sergiu Negulici pentru Splendida moarte accident (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Ioachim Stroe pentru Cord
 ·Serghei Chiviriga pentru Cel mai bun client

Premiul pentru film de televiziune:

 ·Liviu Tofan pentru Braşov 1987. Doi ani prea devreme (CÂŞTIGĂTOR)
·Ruxandra Țuchel pentru Memoria fluturilor
 ·Andreea Știliuc pentru Provenţa, paradisul posibil

Premiul de debut Opera Prima “Alexandru Tatos”:

 ·Emanuel Pârvu pentru Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Cristi Iftime pentru Mariţa
 ·Daniel Sandu pentru Un pas în urma serafimilor

Premiul pentru machiaj:

 ·Dana Roşeanu pentru filmele Aniversarea şi Breaking News (CÂŞTIGĂTOR)
 ·Bianca Boeroiu pentru Un pas în urma serafimilor
 ·Christina Paul, Heike Erstfeld pentru Ana, mon amour

Mentiune speciala:

 ·Ştefan Iancu pentru rolul Gabriel din Un pas în urma serafimilor (CÂŞTIGĂTOR)

• Premiul “Asociatiei criticilor si filmologilor UCIN” pentru cel mai bun film:

 ·Adrian Sitaru pentru Fixeur (CÂŞTIGĂTOR)

Premiul presedintelui UCIN:

 ·creatoarea de costume Oana Păunescu (CÂŞTIGĂTOR)

Premii de excelenta:

 ·regizorul Dumitru Budrală (CÂŞTIGĂTOR)
 ·regizorul Victor Antonescu (CÂŞTIGĂTOR)
 ·regizorul Gheorghe Naghi
(CÂŞTIGĂTOR)

Ca in fiecare an, in cadrul Galei se vor acorda şi o serie de distincţii speciale: Premiile Academice UCIN, Premiile Asociaţiei Criticilor, Premiile de Excelenţă UCIN şi premiile speciale oferite de Preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, Laurenţiu Damian. La ediţia actuală, vor fi pe lista celor premiaţi actorul Dan Nuţu, inginerul de sunet Anuşavan Salamanian, directorul de imagine Călin Ghibu şi criticul de film Călin Căliman (in memoriam).

In 2018, Uniunea Cineaștilor din România sărbătorește 55 de ani de la înființare. Asociaţia Cineaştilor din România a luat naştere în anul 1963, la iniţiativa unor cineaşti legendari precum Victor Iliu, Ion Popescu Gopo, Mihnea Gheorghiu, Liviu Ciulei, Paul Călinescu şi Mircea Drăgan. În 1990, asociaţia a devenit Uniunea Cineaştilor din România. Din 1972, Uniunea a început să decerneze anual premii, prin intermediul galelor ce recompensează cele mai bune performanţe cinematografice ale anului anterior.

Gala Premiilor UCIN 2018 este un eveniment organizat de UCIN, în parteneriat cu CNC, proiect finanțat de Ministerul Culturii. Evenimentul este produs de ASIS Mapamond și Revolver Events, co-producător Televiziunea Română – TVR3.

One thought on “Cele mai bune filme româneşti nominalizate la Gala Premiilor UCIN 2018 (CÂŞTIGĂTORII)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *