Cele mai noi filme autohtone pornesc în Caravana Zilele Filmului Românesc 2019
Se dă startul ediției a VIII-a a Caravanei Zilele Filmului Românesc. Caravana ZFR propune în fiecare an premiere și filme premiate, în diverse orașe din țară, până în luna iulie, cu scopul de a promova producţia autohtonă de film şi de a reînvia ideea spectacolului de cinema ca eveniment.
Caravana Zilele Filmului Românesc aduce astfel în fiecare an proiecții de filme româneşti în orașele rămase fără săli de cinema sau în orașele în care filmele autohtone nu sunt promovate suficient.
Ce filme sunt de neratat în caravana Zilele Filmului Românesc:
► Distanța dintre mine și mine, regia Mona Nicoară | 2018 | TRAILER
Un film ce o are în centru pe Nina Cassian, poetă avangardistă, compozitoare și graficiană, a cărei viață a fost o luptă între estetică și etică. Prin cruntele realități ale fascismului, comunismului și exilului în capitalism, cea mai fascinantă femeie din literatura română și-a păstrat libertatea interioară și credința copilărească într-un basm utopic.
Distins cu Premiul publicului la Les Films de Cannes a Bucarest 2018!
► Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, r. Radu Jude | 2018 | TRAILER
Povestea complexă a realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.
Este marele câștigator din 2018 al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary și propunerea de anul acesta la Oscar a României. Selecţionat la Toronto, Mar del Plata şi Rotterdam.
► Dragoste 1. Câine, r. Florin Șerban | 2018 | TRAILER
Transilvania, undeva în munți. Într-o dimineață, Simion găsește în pădure o femeie bătută. La început, încearcă să afle cine a bătut-o. Apoi, încearcă să o iubească.
Selecţionat la Sarajevo Film Festival.
► Pororoca, r. Constantin Popescu | 2017 | TRAILER
Viața unui cuplu se schimbă radical atunci când fiica cea mică este dată dispărută. Un film despre vină, durere, furie și deznădejde.
Actorul Bogdan Dumitrache a primit Premiul pentru Cel mai bun actor la festivalul de la San Sebastian pentru rolul din acest film. A mai fost selecţionat la Rotterdam si TIFF Transilvania.
► Touch Me Not, r. Adina Pintilie | 2018 | TRAILER
Un film foarte special despre nevoia de contact uman și teama de intimitate, despre cum putem iubi fără să ne pierdem pe noi înșine.
Film câştigător al Festivalului de Film de la Berlin, distins cu Ursul de Aur! Nominalizat la European Film Awards 2018. Selecţionat la Toronto si TIFF Transilvania.
► Lemonade, r. Ioana Uricaru | 2018 | TRAILER
Povestea Marei, o mama celibatară în vârstă de 30 de ani aflată în Statele Unite pentru o slujbă temporară ca asistent medical, care se căsătoreşte cu americanul Daniel. Când începe demersurile pentru a obţine permisul de şedere, Mara îşi dă seama că America reală nu semănă cu cea din visurile ei.
A avut premiera mondiala la Berlinale. A fost nominalizat la Film Independent Spirit Awards 2019, premiat pentru regie la Sarajevo si selectionat la Tribeca.
► Alice T, r. Radu Muntean | 2018 | TRAILER
Alice are, la cei aproape 17 ani ai săi, o adolescență complicată. Nu e vorba doar de problemele de la școală, sau că nu e sigură cu cine a rămas gravidă, dar mai ales de faptul că mama ei adoptivă a aflat de toate astea.
Film premiat la Locarno pentru Cea mai buna actrita.
► Singură la nunta mea / Seule a mon mariage, r. Marta Bergman | 2018 | TRAILER
Povestea Pamelei, o tânără femeie spontană și amuzantă. Trăiește cu copilul ei în vârstă de 2 ani și cu bunica într-o casă dărăpănată unde împart același pat. Ea visează la libertate și se îmbarcă spre necunoscut, renunțând la tradițiile care o sufocă. Speră să se căsătorească pentru a-și schimba destinul, dar și pe al fiicei ei. O poveste despre curajul și determinarea de a-ți depăși condiția.
A avut premiera mondiala la Festival de Cannes 2018.
► Occident, r. Cristian Mungiu | 2002
Luci și logodnica lui, Sorina, se trezesc în stradă, fără casă. Sperând să găsească inspirație pentru rezolvarea problemelor, un semn le vine din cer, sub forma unei sticle care o lovește pe Sorina în cap. Din fericire, Jerome, un francez, o duce la spital și devine speranța Sorinei de a scăpa de sărăcie.
A avut premiera mondiala la Cannes – Quinzaine des Realisateurs. Este câştigătorul primei ediţii a TIFF Transilvania. Selecţionat la Rotterdam.
► Amintiri din Epoca de Aur, r. Cristian Mungiu, Constantin Popescu, Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu | 2009
Un dublu omnibus cu cele mai cunoscute si amuzante legende urbane din România anilor ’80, recuperând umorul care i-a ajutat pe români sa supravietuiasca perioadei: Porcul gazat, Politrucul zelos, Inspecţia, Fotograful oficial, Vânzătorii de aer, Legenda şoferului de găini, Legenda curcanului zburător (Curcanii nu zboară) 😀
A avut premiera mondiala la Cannes – Un Certain Regard. A mai fost selectionat la Toronto, TIFF Transilvania şi Rotterdam.
► După dealuri, r. Cristian Mungiu | 2012
Povestea a două fete care au crescut împreună și care se reîntâlnesc după câțiva ani de despărțire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichița (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie de care se simte încă foarte atașată. Voichița și-a găsit însă calea în credință, iar maicile printre care trăiește la mănăstire țin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâștige afecțiunea Voichiței, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forța care o animă.
Premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Cannes – Cosmina Stratan și Cristina Flutur. Marele câştigător la Mar del Plata.
Propunerea României la Oscar în 2013, intrând pe lista scurtă a celor 9 filme pentru cel mai bun film străin, fiind şi la ora actuala singurul film românesc cu aceasta performanţă.
Nominalizat la European Film Awards. Selecţionat la Toronto şi Karlovy Vary.
► Bacalaureat, r. Cristian Mungiu | 2016
Romeo Aldea e doctor într-un mic oraș de provincie și și-a educat singurul copil, pe Eliza, cu ideea că odata ce va termina liceul, va pleca să studieze și poate să se și stabilească în străinătate. Planul lui e pe cale să se împlinească, Eliza tocmai a primit o bursă să studieze psihologia în Anglia. Mai trebuie doar să-și ia bacalaureatul, o formalitate pentru o elevă așa de bună cum este ea. În preziua primei teze scrise, un incident iscat pe nepusă masă pune dintr-o dată în pericol planurile de viitor ale lui Romeo.
Premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Cannes. 4 nominalizari la European Film Awards în 2016-2017. Nominalizat în Franţa la Premiile Cesar 2017. Selecţionat la Toronto, Karlovy Vary şi Sarajevo.
► 6,9 pe scara Richter, r. Nae Caranfil | 2016 | TRAILER
Un tânăr actor de teatru navighează cu greu între un rol complicat într-un spectacol de muzical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de toți „experții”. Însă adevăratul „cutremur” pentru el se dovedește a fi reapariția intempestivă a propriului său tată, după ani lungi de absență.
A avut premiera mondiala la TIFF Transilvania.
Iata si momentele de interes din cadrul Caravanei ZFR:
• sâmbătă, 6 aprilie, Suceava – Cinema Modern:
· ora 16:00 – Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari
· ora 19:00 – Distanța dintre mine și mine + sesiune de întrebari cu monteuza Dana Bunescu
• duminică, 7 aprilie, Suceava – Cinema Modern:
· 14:00 – Dragoste 1. Câine
· 16:00 – Pororoca
· 19:00 – Touch Me Not + sesiune de întrebari cu producătoarea Bianca Oana
• miercuri, 17 aprilie, ora 20:00, Sibiu – Aula Magna ULBS (Univ. Lucian Blaga), în cadrul Este Film Festival, Lemonade + sesiune de întrebari
• joi, 18 aprilie, ora 10:00, Sibiu – Aula Magna ULBS (Univ. Lucian Blaga), Alice T.
• vineri, 17 mai, ora 21:00, Timișoara – Casa Artelor, Singură la nunta mea
• joi, 13 iunie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Alice T.
• vineri, 14 iunie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, Occident
• vineri, 14 iunie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Lemonade
• sâmbătă, 15 iunie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, Lemonade
• duminică, 16 iunie, ora 19:00, Iași – Teatrul National Iași, în cadrul Serile Filmului Românesc, Bacalaureat
• luni, 17 iunie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, Distanța dintre mine și mine
• joi, 20 iunie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari
• vineri, 21 iunie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, 6,9 pe scara Richter
• vineri, 21 iunie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Singură la nunta mea
• sâmbătă, 22 iunie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, Amintiri din Epoca de Aur 1
• joi, 27 iunie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, După dealuri
• vineri, 28 iunie, ora 21:00, Bacău – Parcul Catedralei, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari
• sâmbătă, 29 iunie, ora 21:00, Bacău – Parcul Catedralei, Lemonade
• duminică, 30 iunie, ora 21:00, Bacău – Parcul Catedralei, Distanța dintre mine și mine + sesiune de întrebari cu monteuza Dana Bunescu
• joi, 4 iulie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Occident
• sâmbătă, 6 iulie, ora 21:00, Vaslui – Teatrul de Vară, Amintiri din Epoca de Aur 2 + sesiune de întrebari cu regizorul Cristian Mungiu
• joi, 11 iulie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Amintiri din Epoca de Aur 1
• joi, 18 iulie, ora 21:30, Buzău – Amfiteatrul Parcul Tineretului, Amintiri din Epoca de Aur 2
La Suceava şi Sibiu, prețul unui bilet este de 12 lei.
La Timișoara şi Iași, prețul unui bilet este de 10 lei.
La Bacău (rezervări SMS 0753.073.399: nume, prenume, nr. locuri), Buzău şi Vaslui intrarea este liberă!
Programul va fi actualizat pe site-ul filmedefestival.ro/zfr.
Proiect organizat de Voodoo Films și Asociația Cinemascop, finanțat de CNC.