Boca „Arsenie. Viața de apoi”, din 1 septembrie (VIDEO)

Arsenie. Viața de apoi, din 1 septembrie pe marile ecrane din România

Lungmetrajul Arsenie. Viața de apoi, film documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, va avea premiera în cinematografele din România pe 1 septembrie, producția fiind distribuită de microMULTILATERAL.

Arsenie. Viața de apoi (TRAILER) a avut avanpremiera națională în această vară la Cluj-Napoca, în cadrul TIFF Transilvania, iar premiera internațională a avut loc la Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary.

Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pregătit în prealabil. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie canonizat.

În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor schimbări care nu s-au mai petrecut. Legenda părintelui Arsenie Boca umple golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a timpurilor frământate pe care le trăim”, spune Alexandru Solomon.

Afișul filmului a fost realizat de SADDO (Raul Oprea, pe numele său real), artist contemporan de origine română, stabilit în prezent la București.

Producătorii filmului sunt Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef și Paul Thiltges. Imaginea este semnată de Tudor Platon și Marius Beșu, montajul de Cătălin Cristuțiu și Sophie Reiter, muzica originală este compusă de Alin Zăbrăuțeanu, în timp ce Andrei Coteț face improvizația handpan și flaut, sunet priză directă – Mirel Cristea și Marin Cazacu, montajul de sunet fiind realizat de Dragoș Cătărău, designul de sunet de Alin Zăbrăuțeanu, mixajul de sunet de Thomas Bresson, iar editarea dialogului și premix – Alexandru Dumitru.

Arsenie. Viața de apoi este realizat cu sprijinul CNC România, Film Fund Luxembourg, EURIMAGES, Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în colaborare cu TVR și cu susținerea Publicis Groupe Media Bucharest, Hollywood Multiplex.

Producția microFilm realizată în co-producție cu Paul Thiltges Distributions și Hi Film Productions, a participat la Karlovy Vary cu sprijinul CNC, al UCIN, DACIN SARA, UPFAR-ARGOA și al ICR.

Alexandru Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru lungmetraje documentare ca Marele jaf comunist (2004), despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, Război pe calea undelor / Cold Waves (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, Kapitalism – reţeta noastră secretă (2010), o revenire fictivă a dictatorului Nicolae Ceauşescu într-o nouă societate cu obiceiuri cunoscute ale oamenilor de afaceri, România: Patru patrii (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea, și Ouăle lui Tarzan (2017), despre primul institut de primatologie din lume. Începând cu anul 2010, Alexandru Solomon predă la UNArte și este este președintele Asociației One World Romania. În 2016, a publicat monografia Reprezentări ale memoriei în filmul documentar.

Proiecții în prezența regizorului vor avea loc după cum urmează: 30 august, ora 19:00 la Centrul Cultural Reduta din Brașov; 1 septembrie, 21:00, Grădina cu Filme, București; 2 septembrie, 20:00, Cinema Victoria, Timișoara; 4 septembrie, 18:00, Teatrul Maria Filotti (Sala Studio), Brăila; 5 septembrie, 19:00, Cinema Ioan Manole, Galați; 9 septembrie, 19:30, Teatrul George Ciprian, Buzău; 11 septembrie, 18:30, Teatrul Tineretului (Sala Mare), Piatra Neamț; 12 septembrie, 19:00, Cinema Unirea, Botoșani; 13 septembrie, 18:00, Casa de Cultură, Gura Humorului; 19 septembrie, 20:00, MA hub, Oradea; 20 septembrie, 19:00, Cinema Arta, Arad; 21 septembrie, Cinema Dacia, Reșița; 22 septembrie, Cinema Luna, Caransebeș; 29 septembrie, 18:30, Laboratorul Ideo Ideis, Alexandria.

Din 30 august, Arsenie. Viața de apoi va rula în avanpremieră la Brad (Cinema Zarand), Brașov (Centrul Cultural Reduta), Caransebeș (Cinema Luna), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Lupeni (Cinema Cultural), Oțelu Roșu (Cinema 3D – Casa de Cultură), Petroșani (Cinema 3D Șerban Ionescu), Reșița (Cinema Dacia), Vulcan (Cinema Luceafărul).

Arsenie. Viața de apoi poate fi văzut începând din 1 septembrie, la București (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City ParkLake, Cinema City Sun Plaza, Hollywood Multiplex, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Cinema Elvira Popescu, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Europa, Grădina cu Filme, POINT, Happy Cinema Herăstrău), ClujNapoca, Bistrița (Happy Cinema, Dacia – Centru Cultural), Borșa (Cinema Borșa 3D – Centrul Cultural), Botoșani (Happy Cinema, Cinema Unirea), Brăila (Teatrul Maria Filotti), Constanța (Cinema Jean Constantin), Focșani (Happy Cinema, Casa de Cultură Leopoldina Bălănuță), Gherla (Cinema Pacea), Odobești (Casa de Cultură), Sighet (Cinema Mara), Toplița (Cinema Călimani), Târgoviște (Cinema Independența), Timișoara (Cinema Victoria) și în țară. Programul detaliat poate fi consultat AICI.

Filmul va fi prezentat în premiera și în cadrul competiției naționale de la Astra Film Sibiu în perioada 15-22 octombrie.

CineGhid este partener media al lansării acestui film.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *