Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest revine în această toamnă pe marile ecrane cu o porție dublă de film românesc
11 scurtmetraje realizate de artiști din toată țara concurează la cea de-a 16–a ediție Animest pentru premiul Competiției românești. Puternice, curajoase și foarte diverse, abordările propuse de regizorii autohtoni mizează pe noi forme de limbaj, aducând un suflu nou în dezvoltarea industriei locale. În perioada 8–17 octombrie, filmele lor vor putea fi urmărite în cinematografele din București, dar și online – oriunde în țară, prin intermediul platformei de streaming Animest, într-o ediție anul acesta hibridă!
Laura Pop, câștigătoarea Competiției Românești Animest în 2018 cu Monstrul, filmul său de debut, se întoarce la această ediție cu Atriums Ventricles / Atrii ventricule, un portret al propriei sale inimi, surprins în perioada lockdown-ului (martie-mai 2020). Pandemia l-a inspirat și pe Lucian Barbu să creeze Start a New Call, un film în care membrii unei familii încearcă să se susțină reciproc prin intermediul apelurilor video. Un cuplu de pensionari redescoperă dragostea în Born 2 Be Wild, filmul regizorului și ilustratorului Raul Lile, iar în Codrul de fier (regia Filip Sabin), un robot și un druid fac front comun pentru salvarea pădurii.
În Creator/Creature, Dorel Mărgărit urmărește dinamica dintre creație și creator, iar Dafina Bușu propune o abordare filozofică a modului în care ființa umană încearcă să-și explice mecanica universului, în scurtmetrajul (În)Cerc / In Circles/I Try. Gabor Balazs revine în Competiția Românească cu I Sit and Look Out, iar Maria Dimancea testează o nouă abordare a mitului lui Sisif în Sisiphescu, povestea unui bătrân care se străduiește să-și urce fotoliul la etaj.
Într-un mic oraș, într-un bar local, un om slab reușește să scrie istorie prin puterile sale excepționale în Skanderbar, scurtmetrajul semnat de Călin Gherghevici. În Spotlight (r. Vanesa Andor), o sumedenie de obiecte cu care interacționăm zilnic se reunesc într-un carnaval al formelor, sub lumina unui reflector. Tot în Competiția Românească se va vedea pe marele ecran Șoarecele B, noul film semnat de Ioachim Stroe.
Regizorul și animatorul Paul Mureșan revine la Animest cu scurtmetrajul Cradle / Cântec de leagăn, prezentat în premieră internațională în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unde s-a remarcat cu povestea puternică a unei familii afectate de violența domestică, ilustrată sonor de un vechi cântec românesc interpretat de Maria Tănase. În România, filmul s-a văzut pentru prima dată la TIFF Transilvania, unde a fost distins cu Mențiunea specială a juriului Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj, iar la cea de-a 16-a ediție Animest va fi prezentat în afara competiției, unde se va vedea și A Hollow Life / O viață pierdută, noul film semnat de Marian Poiană, câștigătorul Competiției Românești în 2015.
Fidel misiunii sale de a promova și de a susține creatorii de animație din România, Animest va aduce pe marele ecran și scurtmetrajele selecționate la ediția anterioară, care nu s-au bucurat de o întâlnire cu publicul în sălile de cinema:
- O poveste despre Vlad Țepeș Drăculea | Regizor: Elena Ciolacu, 2020
- Moartea și Cavalerul | Regizor: Radu Gaciu, 2020
- Capăt de Linie | Regizor: Mihnea Vlad, 2020
- I’ll Call You Later | Regizor: Maria Scutaru, 2020
- Invizibilii | Regizor: Anna Florea, Aliona Ciobanu, Sandu Cojocari, Şerban Ilicevici, 2020
- Joannes Kajoni | Regizor: Zsolt Szasz, Zsolt Hatszegi, Zsombor Csont, 2019
- Căutare | Regizor: Tamas Erdos, 2020
- Să-nceapă petrecereaaa | Regizor: Amalia-Ioana Cîmpeanu, 2020
- Monolith | Regizor: Alexandru-Andrei Popa, 2020
- Redsun | Regizor: Călin Ene, 2020
- Sașa și Petre | Regizor: Luca Istodor, Romania / SUA, 2020
- Thank You for Your Teeth | Regizor: Horia Cucută, George ve Ganaeaard, 2020
- Cartierul | Regizor: Călin Gherghevici, 2020
- Firul roșu | Regizor: Alexandra Fuscaș, 2019
- Undiscovered Tribe Chant | Regizor: Adrian Cârciova Fose, 2020
- Oaspeții | Regizor: Răzvan Aprozeanu, 2020
- Vaginas | Regizor: Andreia Dobrotă, 2020 (inclus și în secțiunea Two Hot Nights – Erotica vol. 2)
- Windows 2020 | Regizor: Maria Brudașcă, 2020
- Yellow | Regizor: Adrian Băluță, 2020
- Yellow Mood | Regizor: Adela Holdon, 2020
- Mirror | Regizor: Laura Pop, Belgia, 2020
- Candy Can | Regizor: Octavian Anton, 2020
- Vis urât | Regizor: Zsolt Bajko, 2020
Dintre cele peste 60 de filme scurte românești de anul acesta, alte titluri se regăsesc în secţiunile Animația românească la feminin înainte / după 1989:
- Plimbarea lui Esop – 1967, regia Geta Brătescu
- Fetiţa de turtă dulce – 1974, r. Tatiana Apahideanu
- Parada cifrelor – 1974, r. Isabela Petraşincu
- Frânele nu fac minuni – 1984, r. Ana Maria Buzea
- Condiţia Penelopei – 1976, r. Luminiţa Cazacu
- Mozaic IV – 1985, r. Adela Crăciunoiu, Clemansa Sion, Anca Florea
- Reprezentaţia (Aventurile lui Pin-Pin) – 1986, r. Luminiţa Cazacu
- Cartea cu guturai – 1987, r. Liana Petruţiu
- Poveste cu gheme de lână – 1987, r. Isabela Petraşincu
- Plimbare în lună – 1988, r. Liana Petruţiu
- Evoluţie – 1992, r. Luminiţa Cazacu
- Tenis – 1992, r. Adela Crăciunoiu
- Amintiri din Andersen – 1992, r. Liana Petruțiu
- The Rain / Ploaia – 2006, r. Nina Mihăilă
- Fetiţa cu chibrituri – 2003, r. Cristina Mititelu
- Matyas, Matyas – 2010, Cecilia Felmeri
- Precious Thing – 2012, r. Elena Cristina Iordan
- 2 – 2013, r. Ilinca Seda
- Lucky – 2014, r. Alexandra Botău
- Monstrul – 2018, r. Laura Pop
- Micul erou – 2018, r. Elena Ciolacu
Scurtmetraje românești pot fi văzute şi în alte secţiuni ale Animest:
- Ceva | regia Paul Mureșan, 2018 / Bikes, Beasts and Washing Machines
- Splendida moarte accident / The Blissful Accidental Death | r. Sergiu Negulici, 2017 / Bikes, Beasts and Washing Machines
- ‘Vindecare / The Healing’ – Alex Ștefănescu | r. Kati Bleo / Animusic Night
- ‘Smoke inside My Head’ – Cristian Munteanu feat. Eugen Munteanu & Sabrina Stoica | r. Eugen Munteanu / Animusic Night
- ‘Melancolia’ – Caravan Palace | r. Alina Popescu / Animusic Night
- Beep Beep | Franța, r. Mihaela Mîndru / Competiție – Film studențesc
- ‘Hour after Hour’ – Magon | Franța, r. Mihaela Mîndru / Animusic Night
Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest este un proiect co-finanțat de CNC România și Primăria Capitalei prin ArCuB în cadrul Programului București – Oraş deschis 2021. Evenimentul este sprijinit de DACIN SARA, Institutul Cultural Maghiar din București și Goethe Institut.
Parteneri instituționali: Delegația Valonia-Bruxelles, Institutul Francez, Institutul Cervantes din București, Forumul Cultural Austriac, CINETic
Parteneri: Groupama, Aqua Carpatica, WET, Sâmburești, McDonald’s, CEE Animation, SPPA, XR Month
Partener de monitorizare: MediaTrust
Animest e singurul festival din România care propune filme pentru Premiul Oscar®: începând cu 2017, câștigătorul Trofeului Animest intră automat pe lista lungă de nominalizări la Premiul Oscar®, în categoria Cel mai bun scurtmetraj de animație, votată de membrii Academiei Americane de Film®.
Amanunte si programul complet: Animest.ro