KineDok, sustinut de One World Romania, va aduce în perioada septembrie – noiembrie, in toata tara, proiecții de film documentar românesc foarte valoros
Proiecțiile KineDok ale celor doua filme românesti se vor desfășura în 10 orașe, printre care Timișoara și Iaşi.
Cel mai vizionat film documentar de la noi anul trecut, si totodata cel mai bun film documentar românesc din 2017 – Țara moartă al lui Radu Jude ne arată imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, din care avem multe de învatat, în timp ce regizorul Șerban Georgescu se înhamă la munca câmpului pentru a înțelege problemele cu care se confruntă agricultura locală în Varză, cartofi și alți demoni.
KineDok este un program unic în Europa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Norvegia, Bulgaria si România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme care nu circulă în cinematografele obișnuite și să participe la dezbaterile animate de după proiecții, unde sunt invitați regizori, protagoniști și specialiști locali din diferite domenii.
Iata programul proiectiilor:
► Turda – Salina Turda, 15 septembrie, 13:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Timișoara – Aethernativ, 17 septembrie, 20:30 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Iaşi – Meru, 18 septembrie, 19:30 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Galaţi – Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, 20 septembrie, 18:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Bârlad – Muzeul Vasile Pârvan, 22 septembrie, 12:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Curtea de Argeș – Centrul de Cultură şi Arte George Topârceanu, 1 octombrie, 18:30 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Satu Mare – Zeppelin Pub, 3 octombrie, 21:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Odorheiu Secuiesc – Sala Audiovizuală a Bibliotecii Municipiului, 9 octombrie, 17:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Turda – Salina Turda, 10 octombrie, 12:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Timișoara – Biblioteca Centrală Univ. Eugen Todoran, 10 octombrie, 18:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Miercurea Ciuc – Centrul Cultural Jud. Harghita, 15 octombrie, 20:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Timișoara – Biblioteca Centrală Univ. Eugen Todoran, 24 octombrie, 18:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Bârlad – Muzeul Vasile Pârvan, 27 octombrie, 12:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Cluj-Napoca – Biblioteca Judeţeană Octavian Goga, 31 octombrie, 17:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Miercurea Ciuc – Centrul Cultural Jud. Harghita, 5 noiembrie, 20:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Târgu Mureș – J’ai Bistrot, 7 noiembrie, 20:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Brașov – Centrul Multicultural Univ. Transilvania, 13 noiembrie, 18:00 – Ţara moartă (TRAILER)
► Ploiești – Craft & Light, 16 noiembrie, 19:30 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
► Târgu Mureș – J’ai Bistrot, 28 noiembrie, 20:00 – Varză, cartofi şi alţi demoni (TRAILER)
Organizator național: Asociația One World Romania
Online: kinedok.net
Parteneri: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croația), Bergen International Film Festival ( Norvegia), Activist 38 (Bulgaria)
Cu sprijinul: CNC
La Ttimisoara nu sunteti clare culoctiile
Totul e foarte clar, daca dați click pe fiecare locație care apare cu roșu (adică textul are link)!
In BAIA MARE, de ce nu veniti ???
Maria, urmareste te rog acest articol sau pagina de Facebook CineGhid https://www.facebook.com/cineghid/ pentru ca se adauga pe parcurs si alte orase!