Cronica “Ana, mon amour”

“Îmi venise în cap un vis. Acum a dispărut”

Cronica unui urs anunţat. Sau cronica unei relaţii anunţate, ca să parafrazăm titlul unui roman celebru. Un film inspirat, la rândul lui, dintr-un roman.

Poate ceva ce porneşte de la premise greşite să evolueze? Răspunsuri complexe, psihanalizate competent sunt în Ana, mon amour. Dualitatea poveştii, unde unii dintre noi se pot regăsi în ea – Ana, iar alţii în el – Toma, ne duce cu gândul şi la tulburările de personalitate, dacă luăm cuplul ca un întreg (asta apropo de recentul Split). Ana şi Toma au o relaţie împotriva tuturor. Singuri împotriva tuturor. Ea are frecvent atacuri de panică şi ulterior problemele se acutizează. Iar el îşi asumă rolul de protector, într-un firesc tensionant şi delicat al lucrurilor. Apoi situaţia pare că se inversează.

Ca şi în Poziţia copilului, Călin Peter Netzer rămâne preocupat de mecanica disfuncţională a relaţiilor copii-părinţi. Doar că în Ana, mon amour  factorii nocivi se amplifică şi par a scăpa de sub control, deşi ce e mai important ţine numai de cei doi protagonişti.

Filmul curge fluid mai ales după primele 45 de minute, când tensiunea psihologică parcă duce spre implozie cuplul Ana-Toma. Ca un moment-supapă funcţionează perfect scena masturbării, una dintre cele mai bune din film! Ana, mon amour este, mai ales, un film de montaj, pentru care premiul Danei Bunescu chiar a venit ca urs 🐻 pardon… uns 😀

Ana, mon amour (2017)

Distributie: Diana Cavallioti, Mircea Postelnicu (primul lui rol adevărat din carieră, un mare re-debut, pentru care la Berlin putea fi lejer… Urs-urizat), Adrian Titieni, Vasile Muraru, Vlad Ivanov, Ionuţ Caras, Igor Caras-Romanov, Ioana Flora, Carmen Tănase, Răzvan Vasilescu, Cătălina Moga, Meda Andreea Victor, Constantin Dinulescu, Iulia Lumânare, Anghel Damian, Andrei Huțuleac

Producători: Codin Maticiuc, Laurenţiu Damian
Sunet şi montaj: Dana Bunescu
Scenariu: Cezar Paul-Bădescu, Iulia Lumânare
Regizor – scenarist – producător: Călin Peter Netzer

Nota noastră: 7/10