Gâlceava zeilor | Cronica „Wonder Woman”

Cand doi se cearta, umanitatea câştigă

Si nu doar in film, câştigul e si in realitate: noi toti am castigat un film care conteaza! Este un film din seria super eroilor, dar conceptul cu cea mai mare greutate in Wonder Woman e ca fiecare dintre noi putem fi (super) eroi, in lumile noastre. Wonder Woman este un omagiu adus eroilor si curajului, un film pacifist, Femeia Fantastica fiind arhetipul eroului universal, care se arunca in lupta, pana la sacrificiul suprem! Oricine poate sa fie Wonder Woman, indiferent de sex, rasă, categorie sociala ş.a.m.d.

Wonder Woman impleteste remarcabil si emotionant istoria omenirii, in jurul Primului Razboi Mondial, cu mitologia greaca si universul benzilor desenate. Este primul lungmetraj care o are in prim-plan pe Femeia Fantastica, dezvaluindu-i originile de amazoana si intalnirea ei cu umanitatea – „un loc ce poate te dezamageste, dar este atat de frumos”.

Regizoarea lui Wonder Woman, Patty Jenkins (care a devenit celebra odata cu oscarizatul Monster, in 2003), aflata acum la doar al doilea ei film, spunea despre el ca „nu e despre Wonder Woman ca femeie — e despre un erou”. Tot Patty Jenkins a dezvaluit ca nu exista scene care au cazut la montaj, iar mari modificari la scenariu nu au fost. Lucru ce se intampla rar, cel mai recent exemplu ar fi Jackie, lansat la noi in ianuarie – un alt film foarte bun, intamplator tot cu o femeie in rolul principal, Natalie Portman.

Wonder Woman atinge tangenţial si teme ca discriminarea de etnie si culoare, exemplificata perfect de un actor intr-un rol care mi-a adus aminte de marele nostru Jean Constantin. Said Taghmaoui il interpreteaza pe Sameer, un turc ce isi doreste sa fie actor, dar se loveste de prejudecatile din branşă, inca actuale si in contemporaneitate, din pacate.
Tot tangential, Wonder Woman trece pe langa genocidul la care a fost supusa populatia amerindiana. Un subiect tabu in SUA pana si acum, si un curaj extraordinar sa apara asa ceva intr-un film american!!! Este un subiect care aproape ca nu a fost nici macar amintit in filmele lansate la scara mondiala, in ultimii ani, ceea ce face ca totul sa fie de-a dreptul incredibil si de aplaudat!

Coloana sonora este perfecta, Rupert Gregson-Williams dezvoltand foarte bine elemente preluate de la tema muzicala dedicata Femeii Fantastice in Batman vs. Superman (2016), de catre Hans Zimmer & Junkie XL. Tema respectiva devine astfel laitmotivul muzical principal in Wonder Woman, cu riful acela de chitara de inceput, pe care nu ti-l poti scoate din minte:

Este adevarat ca avem o supra-sexualizare in Wonder Woman si ca este totodata si un film foarte puternic feminist (si nu e ceva rau in asta!). Chiar este nevoie de un film feminist ca un manifest, cum e Wonder Woman, pentru o contrabalansare mai sanatoasa a raporturilor in societatea contemporana profunda, si nu la suprafata ei! Cat despre supra-sexualizare, ar fi fost prea grea desprinderea de asa ceva, pentru ca ar fi insemnat alterarea personajului de la care a pornit mitul pe ecrane al Wonder Woman, serialul american omonim din perioada 1975–1979, cu Lynda Carter in rolul Femeii Fantastice. Apropo de feminism, iata si un dialog spumos intre Wonder Woman si Etta, simpatica secretara (interpretata extraordinar de bine de actrita britanica Lucy Davis):

Etta Candy: Sunt secretara lui Steve Trevor.

Wonder Woman: Ce e aceea o secretara?

Etta Candy: Merg unde imi spune sa merg, fac ce-mi zice sa fac.

Wonder Woman: De unde vin eu, asta e sclavie.

Etta Candy: (despre Wonder Woman) Imi place de ea!

Valoarea filmului (cu un minus la confruntarea din actul final!) vine si din interpretarea amazonicei Gal Gadot (fostă Miss Israel 2004), perfecta pentru rol (doar cel de-al 11-lea din cariera). Pe langa expresivitate si credibilitate, mai sunt si abilitatile ei antrenate in arte martiale, cat si prin stagiul militar obligatoriu de doi ani din Israel (acolo unde toata lumea face armata, fara discriminare).

Wonder Woman este primul film care e regizat de o femeie si care are un buget de peste 100 de milioane de dolari. Bugetul Wonder Woman numara mai exact 120 de milioane de dolari. Si este deja un pariu castigat! Si inca ceva: e filmat in Italia, Franta, Marea Britanie si SUA, cu niste peisaje de vis!

Wonder Woman (2017)
Distributie: Gal Gadot (Liban nu stie ce pierde 😀 ), Chris Pine (un actor cu un agent foarte bun, The Finest Hours, Star Trek Beyond, Hell or High Water si acum Wonder Woman, toate intr-un an si ceva), Lucy Davis (o actrita care ar trebui folosita mai mult prin filme!), Ewen Bremner (simpaticul scoţian, starul din T2 Trainspotting), Said Taghmaoui, Connie Nielsen, Robin Wright, Elena Anaya, Lilly Aspell
Producători: Zack Snyder, Deborah Snyder
Muzica: Rupert Gregson-Williams
Scenariu: Allan Heinberg
Regizor: Patty Jenkins
Nota noastră: 8/10

One thought on “Gâlceava zeilor | Cronica „Wonder Woman””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *