Zilele Filmului German 2018, între 23 si 29 noiembrie (VIDEO)

Zilele Filmului German (ZFG13) — o selecție de film german pentru toate gusturile

Pentru cel de-al 13-lea an consecutiv, Goethe-Institut aduce la București Zilele Filmului German care, anul acesta, se vor desfășura între 23 și 29 noiembrie la Cinema Elvira Popescu. Timp de șapte zile, spectatorii se pot bucura de cele mai noi producții germane.

Ediția de anul acesta vine cu o selecție de 12 filme, unele în premieră națională, ce a fost realizată de Boglarka Nagy, fosta programatoare a sălii Elvira Popescu, actual director executiv CICAE – Confederația Internațională a Cinematografelor de Artă: “Invitația Institutului Goethe de-a selecta filmele pentru Zilele Filmului German m-a bucurat mult, fiindcă limba și cultura germană mi-au fost foarte apropiate în copilărie. Am încercat să pun la o parte feblețea literară din trecut și să mă apropii de acest tărâm cinematografic cu deschidere, cu interes pentru ce fac regizorii tineri și cu dorința de-a arăta bogăția filmului german contemporan. Am ținut mult să păstrez in program câteva titluri care vorbesc despre preocupările noastre actuale, dar era important să arătăm și filmele reprezentative din competiția Berlinalei din 2018, povești care sunt atipice fiecare în felul lor.

Pentru a marca noua locație a festivalului și a celebra prietenia dintre cele două institute, filmul care va deschide cea de-a 13-a ediție ZFG este coproducția germano-franceză – Transit | Tranzit, film selectat anul acesta la Berlinale în Competiția Oficială și regizat de talentatul Christian Petzold. «În timpul invaziei naziste, Georg fuge din Parisul asediat asumându-și identitatea unui autor mort ale cărui acte le posedă. Blocat în Marsilia, o întâlnește pe Marie, o tânără femeie disperată să-și găsească soțul dispărut, pe nume Weidel, exact bărbatul a cărui identitate o folosește acum Georg.»

Vizualul ediției de anul acesta folosește unul dintre cadrele emblematice din filmul 3 Tage in Quiberon | Trei zile în Quiberon, ce documentează trei zile de discuții despre dragoste, ambiție, profesionalism și dorința de a trăi, despre viața tumultoasă a cunoscutei actrițe de origine austriacă Romy Schneider, care, aflată într-o clinică de reabilitare, se întâlnește cu doi jurnaliști și implicit cu publicul, pentru a-i fermeca încă o dată.

Programul de filme al celei de-a 13-a ediții a Zilelor Filmului German (23-29 noiembrie) se adresează deopotrivă publicului larg dar și cinefililor obișnuiți cu selecțiile festivaliere: “aș putea să spun că e ceva pentru fiecare persoană dornică să vadă un film cu ochii și cu inima deschisă” mai spune Boglarka Nagy – curatoarea programului ZFG de anul acesta și continuă: “am strâns laolaltă filme în care m-am putut regăsi din motive foarte diferite: convingerea mea că actul artistic este un act responsabil – chiar și când este extrem de jucăuș; că anumite alegeri îți schimbă viața în mod radical și este bine ca aceste alegeri să fie asumate chiar dacă aduc cu ele o perioadă de nesiguranță; frumusețea firescului și a profunzimii trăirilor umane; încercarea de a integra tehnologia modernă în viața de zi cu zi în așa fel încât să se evite dependența; digitalul ca posibilă cale de evadare către un univers ideal sau pur și simplu paralel. La toate acestea se adaugă și o sensibilitate pentru spiritul francez, imposibil de renegat după cei 9 ani bogați în cultură petrecuți de mine la Institutul Francez.”

Când ne gândim la filme de dragoste, de obicei suntem cu gândul la povești cu un sfârșit fericit “până în adânci bătrâneți” și protagoniști frumoși. Dacă e vorba de comedii romantice, cu siguranță prevedem neînțelegeri dintre personaje, care par să fie insurmontabile, dar pentru care se găsește o soluție întotdeauna. Descoperim un labirint plin de dificultăți Printre rafturi | In den Gangen | In the Aisles al lui Thomas Stuber, un univers al cutiilor și al holurilor, al clanurilor formate în jurul diferitelor activități.

Ultima zi de festival aduce publicului un film plin de muzică, plasat în fostul RDG comunist (Republică Democrată Germană): în Gundermann al lui Andreas Dresen facem cunoștință cu Gerhard Gundermann — șofer, cântăreț, poet și… fost informator.

Iata si programul complet al Zilelor Filmului German:

Mai multe detalii găsiți AICI. Biletele online sunt disponibile pe Eventbook.ro.

Cea de-a 13-a ediție a Zilelor Filmului German este organizată de Goethe-Institut și se va desfășura la Cinema Elvira Popescu din București între 23 și 29 noiembrie.

Goethe-Institut este o instituţie culturală care promovează cultura Republicii Federale Germania pe plan mondial. Prin informaţii despre viaţa culturală, socială şi politică, prezintă un tablou vast al realităţii germane. Zilele Filmului German este unul dintre programele culturale pe care le desfășoară în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.