One World Romania 2018 | Recomandari 23-25 martie (VIDEO)

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania (OWR) se desfasoara pana pe 25 martie la București

Sediul central al OWR 11 este organizat la ArCuB Gabroveni, unde vor avea loc mai multe evenimente speciale, în completarea proiecțiilor din Sala Mare.

Biletele pot fi procurate online pe Eventbook, iar informatii despre ofertele speciale, abonamente si locatii puteti afla de pe site-ul OneWorld.ro.

Daca data trecuta v-am recomandat deja o prima parte din selectia noastra totala de 20 de titluri, iata acum si ultima parte!

Recomandari (II) OWR 2018:

In the Intense Now / Într-un prezent intens
„Acest film excepțional a pornit de la filmările de amator făcute de mama regizorului Joao Moreira Salles, în timpul unei vizite în China în 1968 — același an în care în Franța mișcările studențești reclamă maoismul ca religie a egalității, în Cehoslovacia primăvara dezgheață puțin monolitul stalinist, iar Brazilia este în plină solidificare a dictaturii militare.”

Czech Student Uprisings / Revoltele studenților cehi / Ceske studentske revolty
„Pentru majoritatea publicului din România, primăvara de la Praga are o aură mitică, o aură care strălucește și mai puternic, din pricină că informațiile ajunse în țară în 1968 au fost puține, iar și acelea erau filtrate de proaspăt instalatul regim Ceaușescu, care și-a construit reputația internațională inițială în jurul opoziției față de invazia sovietică. Acest diptic documentar, făcut în anticiparea aniversării de 50 de ani a miscarilor de atunci, ne prezintă primăvara de la Praga din interior, prin detalii oferite de cei care au participat la ea și au construit-o, de fapt.”

Sahia Pick & Mix
        ∗ Noi la cinci ani
        ∗ Festivalul filmului pentru sate
        ∗ Fapt divers
        ∗ Ursul
        După 20 de ani
        ∗ Fals tratat de intimitate: Horia Flămându
„Un sculptor și o regizoare la o cafea într-o livadă. Un ceferist în amurgul vieții. O operațiune de salvare pe mare. O comunitate rurală amenințată de un urs. Un festival de film itinerant în România rurală la începutul anilor ’60. Ce ar putea avea în comun aceste filme cu tematici atât de diferite, în afara faptului că au fost realizate la studioul Alexandru Sahia? Poate tocmai faptul că nu se conformează așteptărilor convenționale? Programul SAHIA VINTAGE 2018 adună filme în care comanda ideologică e mai puțin transparentă, unele descoperite recent în arhiva Sahia: cazul primului film inclus in acest calup-program, un home movie instituțional, realizat neoficial la aniversarea a 5 ani de existență a studioului Sahia și care oferă o perspectivă suprinzătoare asupra vieții private a unui studio de film, în plin deceniu stalinist.”

Totul intr-o singura proiectie anul acesta la OWR!

Childhood / Copilărie / Barndom
„Ce fel de educație ne dorim pentru copiii noștri? La ce vârstă vrem să-i vedem lansați ireversibil pe traseul competitivității și al acumulării convenționale de cunoștințe? Sunt două dintre întrebările pe care ni le inspiră acest emoționant exercițiu de observație aplicat, vreme de 1 an, copiilor dintr-o grădiniță daneză Waldorf. La Aurora, copiii nu învață cifre și litere, ci folosesc jocul, prietenia și relația cu natura ca modalități de învățare, în vreme ce țes relații de durată cu colegii lor și cu adulții care îi vor ghida până la intrarea în școală. Fără a pleda explicit pentru un model educațional sau altul, descoperim și un model de educator pe care veți dori să-l clonați pentru copilul dumneavoastră.”

Be Free or Be Dead / Copiii libertății
„Un film pentru părinții si viitorii părinți frământați de întrebări despre formule educaționale alternative capabile să ofere copiilor mai mult spațiu de reflecție și decizie decât sistemul de stat. Anna și Lucio caută – și găsesc – o astfel de școală pentru fiica lor, însă acesta nu e happy end-ul, ci abia începutul filmului. Odată ce Gaia începe să frecventeze școala fără bănci, fără note și fără teme la care au visat părinții, ei încep să se îndoiască de opțiunea lor: filmul lor, finanțat prin strangere de fonduri, incearca să demistifice educația alternativă. Călătorind prin și dincolo de Italia, cei trei testează varii opțiuni educaționale, lansează întrebări, vorbesc cu specialiști și, mai ales, nu pretind nici o clipă că au găsit soluția perfectă. Problema cea mai arzătoare: cum va putea un copil educat alternativ să fie integrat ulterior în sistemul clasic?”

Our New President / Noul nostru președinte
„Senzațional! După ce a vizitat moaștele unei misterioase prințese în Rusia, Hillary Clinton a fost blestemată să sufere de boli incurabile și tot felul de alte nenorociri! Cel puțin așa spun canalele de televiziune controlate de stat din Rusia lui Putin, de unde regizorul Maxim Pozdorovkin (Pussy Riot: A Punk Prayer, The Notorious Mr. Bout, ambele prezentate in anii trecuti la One World Romania) și-a luat majoritatea materialelor. Făcut exclusiv din segmente produse de mass-media de stat din Rusia, filmul trasează ascensiunea lui Donald Trump din perspectiva distorsionată, până la falsificare absurdă pe care o oferă un sistem propagandistic aservit unei singure puteri.”

Film premiat in ianuarie la Sundance, unul dintre primele cinci cele mai prestigioase festivaluri de film din lume!
Proiecțiile se vor desfășura în prezența regizorului Maxim Pozdorovkin.

Portavoce / Megaphone
„«Ești masochist – trăiești în România. Nu ştiu cum de mai reziști.» Sau poate că nu mai reziști, ceea ce înseamnă că ești deja parte a comunității crescânde de români care contestă starea de fapt. Cei trei autori ai filmului urmăresc emergența unor tipuri alternative de interacțiune culturală în România care au contribuit în timp la dezvoltarea unui nou tip de societate civilă responsabilă pentru starea de protest din ultimii ani.”

Un film in avanpremieră absolută!

Procesul / The Trial
„Mihai Moldoveanu, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru crimă, trece din mâinile procurorilor locali prin cele ale judecătorilor români și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, numai ca să ajungă înapoi în sistemul penitenciar din țară. Moldoveanu însuși își susține nevinovăția și încearcă să-și țină sub control propriul caz – cu rezultate pe care publicul le poate judeca pe cont propriu.”

Atentie, are o singura proiectie anul acesta la OWR!

Licu, o poveste românească / Licu, a Romanian Story
„Licu a trecut prin aproape 9 decenii de istorie românească – o istorie zbuciumată, tulburată, confuză și invariabil indiferentă față de soarta oamenilor obișnuiți. Marginal evenimentelor mari, Licu este eroul propriei povești: un pensionar șarmant, cu darul vorbirii și cu o șăgălnicie caldă, neatinsă de cinismul timpului.”

Film in avanpremiera naţională la One World Romania, urmand sa intre in cinematografele noastre pe 24 august.
Ambele proiecții se vor desfășura în prezența protagonistului, in varsta de 92 de ani!
Trailer: cineghid.ro/licu-o-poveste…

Programul integral OWR 2018 il puteti consulta AICI.

2 thoughts on “One World Romania 2018 | Recomandari 23-25 martie (VIDEO)”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *